Citat:
În prealabil postat de osutafaraunu
Cât de cinică poate fi viața! Luat strict cazul lui Lazăr la care cu atâta patos faceți trimitere în a ne demonstra veșnicia și nemurirea mortului, este un exemplu clasic de cât de vremelnici și muritori suntem... Lazăr a murit -o spune Însuși Hristos (Ioan 11,14), a fost înviat și apoi iar a murit după ce au expirat zilele/anii destinați de Domnul pentru el.
|
In traducere adventista: ,,cat de cinic poate fi Hristos! ne-a spus atunci la invierea lui Lazar ca ,,
oricine crede in Mine, in veac nu va muri,,! Cu toate astea, Lazar moare din nou dupa viata lui postmortem.,,
Si ne mai si provoaca cu intrebari metafizice: ,,crezi tu aceasta? ,,
Tricessimus, ori de cate ori a venit vorba pe aici de nemurirea sufletului, ai sustinut cu vehementa ca nu exista in Scriptura expresia asta, sfidandu-L cu un tupeu de-a dreptul infricosator pe Insusi Hristos, Cel care a zis: ,,Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?,,
Nu e prima oara cand, pus fiind in fata unei evidente peremptorii , ai de ales intre 2 optiuni: fie o accepti, admitand ca oricui i se poate intampla sa fie in eroare, fie lupti impotriva ei. Fie incepi sa-ti pui sincer si metafizic problema, fie – varianta mai comoda si deja tipica- sa izbesti cu piciorul in tepusa.
Tu chiar nu-ti dai seama cand sustii ca nu exista nemurirea sufletului ca-L sfidezi in fata tocmai pe Hristos, tagaduind tocmai cuvintele lui Dumnezeu – ,,oricine crede in Mine, nu va muri in veac ,,? Nu e aici vorba de a nu muri? De ne-murire?
Chiar nu sesizezi ca errare humanum est, sed perseverare diabolicum?
Poti sa vorbesti de cinism si la Hristos cand incearca ,,cu patos sa demonstreze ,,nemurirea mortului,, atunci cand zice ,,cel ce crede in Mine (oricine, nu doar Lazar), chiar de va muri (cu trupul), NU VA MURI SUFLETESTE IN VEAC ? Nu e sufletul creat dupa chipul lui Dumnezeu? Nu are sufletul omului drept una din trasaturi constiinta de sine?
E cinic Hristos? se joaca cu cuvintele? Ori mortul e mort si cu trupul si cu sufletul si atunci Hristos a vorbit aiurea, ori noi suntem aia limitati in intelegere si nu operam distinctia dintre
moartea trupului (in limba originala
nekrotes, ca despartire a sufletului de trupul in care a vietuit, despartire provocata de degradare, boala, imbatranire) si
moartea sufletului (in greaca Scripturii
thanatos, adica despartirea sufletului de Dumnezeu provocata de pacat ).
Sa nu zici ca desi Hristos a zis ca cel credincios nu va muri in veac ( nu e vorba de moartea trupului), de fapt a vrut sa spuna exact contrariul, ca totusi va muri, ba mai rau, se va neantiza, va intra in nefiinta, va fi ca si cum nici macar nu ar fi existat vreodata.
Ce iti scapa tie Tricessimus, e ca cei care Il au pe Cel-Viu in fiinta lor (trup si suflet) nu pot fi, la randul lor, decat vii sufleteste, chiar daca biologic, trupul li se degradeaza si se face una cu tarana.
Ce iti scapa tie, Tricessimus, e ca Viata vesnica aceasta este: sa Il cunoasca omul
PE Hristos in Persoana, nu doar sa stie lucruri
DESPRE El, incepand inca de aici si acum cu continuare in vesnicie.
Crezi tu aceasta?
Nu stiu cum intelegi tu mantuirea si viata vesnica dar pt. ortodocsi e o chestiune de relatie, de adancire treptata in relatia de iubire cu Hristos, de alipire definitiva de El.
Cred ca ti-am mai zis candva ca relatia omului credincios cu Hristos-Dumnezeu s-ar asemana, metaforic vorbind, cu ,,relatia,, dintre o bucata de fier si focul in care este tinuta indelung.
Dupa cum fierul tinut mult timp in foc, se uneste cu focul si devine incandescent, dobandind calitatile focului (adica arde la fel ca focul si lumineaza), fara sa se confunde cu focul, tot asa si omul care inca de aici vietuieste in Hristos, se alipeste de El, incepe si el incet-incet sa dobandeasca in faptura lui calitatile Lui, fara se se confunde cu Dumnezeu. Adancirea in relatia asta de iubire se continua la nesfarsit in vesnicie, fara nici o intermitenta, fara sincope, fara pauze de somn, fara neantizari. Problema noastra e sa punem macar inceput inca de aici si acum cand sufletul ne vietuieste in trup si sa nu ne prinda moartea biologica in afara relatiei cu Hristos.
Atata timp cat bucata de fier ramane in foc, ea devine din ce in ce mai incandescenta. Doar daca e scoasa afara, se raceste si revine iar un simplu fier.
Atata timp cat omul credincios, dupa ce s-a cait de rele si s-a alipit de Hristos, ramane in Hristos si nu se rupe de El prin pacat, nu are cum sa fie mort, inconstient, adormit, anesteziat. Nimeni nu poate ramane rece in mijlocul focului dumnezeiesc.
Iar moartea trupului nu inseamna nimic si nu impiedica cu nimic (ba din contra), ca sufletul iubitor de Hristos sa se lipeasca si mai strans de Cel iubit.
Poate crezi macar cuvintele Apostolului Pavel care isi dorea din iubire ca sufletul sa i se desparta mai repede de trup pt. ca sa fie doar cu Hristos:
,,Căci pentru mine viață este Hristos și moartea (moartea biologica a trupului) un câștig. Sunt strâns din două părți:
doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos, și aceasta e cu mult mai bine;
Dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup.,, Filipeni 1, 21-24
,, Crezi tu aceasta,, 100-1?