[Sara I]

Draga Alis

Cred si eu, cum mai zicea cineva aici pe forum, ca ne ajuta sa ne asumam sentimentele, si sa acceptam, cum zicea maica Siluana, ca suntem rai. In noi exista o "lume de nelegiuri", fie mostenite din firea cazuta, fie inoculate de duhul lumii, fie de dureri si necazuri tot stranse in suflet si nespuse..etc...si primul pas catre vindecare e sa acceptam ca acestea sunt in noi. Cred ca jumatate din problema e rezolvata cand ne dam seama ca nu sotul, (sau oricare alcineva)care iti provoaca aceste stari e dusmanul tau, ci ura insasi. Pentru ca iti amaraste sufletul, pentru ca iti fura viata, momentele pe care le-ai putea petrece..stiu eu..bucurandu-te..fiind in pace..vazand frumusetea..care trebuie sa existe in viata ta..oricat de ascunsa ar parea ...si apoi..."Doamne!" si iar "Doamne"..ajuta-ma, arata-mi de ce urasc..ce anume este nevindecat in mine?Ce anume nu vad? Poate vreo durere trecuta, vreun rau care ti s-a facut si n-ai spus nimanui, si n-ai putut ierta...si care s-a adunat...si a mocnit acum in forma de ura fata de omul tau...
Zicea un parinte ca cea mai grea lupta e cu noi insine, dar fara sa ne biruim pe noi, nu ajungem cu adevarat oameni..stiu ca e greu, de fapt omeneste e cu neputinta..ca suntem asa cum suntem fiecare, dar Hristos ne-a spus ca ce e cu neputinta la noi e cu putinta la Dumnezeu. Doar spune-i Lui, asa cum ne-ai spus noua aici pe forum, si cere-I sa-ti arate cat te iubeste El...atat cat poti primi...si cere-I sa-ti deschida ochii inimii ca sa poti vedea si primi dragostea Lui...zicea un pustnic ca daca am sti, am simti, cat ne iubeste Dumnezeu si in ce fel...viata noastra ar fi o neintrerupta sarbatoare..si nimic, nimic de pe lumea asta, orice ar face altii, orice s-ar intampla in jur nu ar mai putea sa ne fure aceasta bucurie.
Sa-ti ajute Dumnezeu, surioara, tie si noua tuturor care avem sufletul otravit de aceasta buruiana rea. Doamne-ajuta.