B. Învățăturile
Capitolul precedent
 Urmatorul capitol
[COLOR=#008000]Despre cele zece virtuți[/COLOR]
 Prima virtute – credința, deoarece prin credință  obții tot ce dorești – a spus Domnul. Datorită libertății, credința  noastră ori se micșorează ori se mărește.
A doua virtute – dragostea nefățarnică pentru Dumnezeu și oameni  – prin dragoste se împlinește legea și se desăvârșește viața slujirii  divine. Dragostea constă în predarea sufletului tău celuilalt și în a nu  face celuilalt ceea ce nu-ți dorești ție.
A treia virtute – postul. Consider post a mânca puțin o dată pe zi. Încă nefiind sătul să te ridici de la masă.
A patra virtute – înfrânarea – mama și unirea tuturor  virtuților. Înfrânarea este uciderea păcatului, lepădarea de patimi,  începutul vieții duhovnicești și stăruința spre fericirea veșnică.
A cincea virtute – trezvia. Trezvia împreună cu  meditația purifica mintea de gândurile împrăștiate, o face mai limpede  și o îndeamnă la rugăciune. Privegherea chibzuită veselește inima.
A șasea virtute – rugăciunea lui Iisus.  Aceasta este lucrarea comună a oamenilor și a îngerilor; prin această  rugăciune oamenii se apropie imediat de viețuirea îngerească. Rugăciunea  este bucurie dumnezeiască.
A șaptea virtute – smerenia și smerita înțelepciune. Smerenia inimii mântuiește fără greutate pe omul bătrân, bolnav, sărac și neînvățat; datorită ei se iartă toate păcatele.
A opta virtute – tăcerea, ceea ce înseamnă despărțirea  de tulburările și grijile lumești sau tăcerea smerită în mijlocul  mulțimii oamenilor. Cel care își înfrânează limba și se abține își va  putea înfrâna întregul trup.
A noua virtute – nelipirea de lucruri și desăvârșita sărăcie.
A zecea virtute – dreapta socoteală și smerita cugetare despre fiecare lucru, deoarece fără acestea te duci către ce e rău și nu ajungi să înfăptuiești binele.
Fără aceste zece virtuți arătate mai sus este imposibil să te mântuiești.