[fallen]

Fratilor, ceea e ma temeam mai rau s-a adevareit. Tocmai am descoperit un lup in blana de oaie. Un om pe care il consideram un bun prieten si un bun crestin, chiar daca n-am vorbit niciodata despre asta si nu l-am auzit ca s-ar duce la biserica, dar care prin faptele sale demonstra cu varf si indesat ca este un bun crestin, si care a fost ani de zile un exemplu pentru mine si profesional si de moralitate, s- a dovedit acum ca nu e asa. (ma rog, a zis despre o alta colega, care "s-a invoit " la sefa pentru a merge miercurea si vinerea cate 1 ora la biserica - ea a avut niste probleme, a divortat si ii citeste parintele ceva, nu stiu ce, dureaza vreo 10 minute, de 7 sau 9 ori, miercurea si vinerea, dar el nu stia asta, si a zis de fata aia ca "a luat-o razna").
Ce sa zic, mi-a rasturnat intreg sistemul de valori. Vreau sa va spun ca baiatul asta chiar are un dar de la Dumnezeu, darul "vindecarii", pe care altii, inclusiv eu, pot sa ma rog si-n culcare si-n sculare si nu-l voi avea. Daca el nu e credincios, atunci cu de la cine putere face (sau crede ca face) ceea ce face? Ok, am inteles, a invatat carte, a muncit, a capatat experienta, dar credeti-ma la el e mai mult decat atat.
Nu stiu ce sa zic, cu siguranta m-a ajutat si biserica, cu siguranta am nevoie de Dumnezeu in viata mea (si de biserica, si de duhovnic) dar nu stiu de ce a inceput acest razboi care se pare ca imi distruge si reminescenta de viata sociala pe care o aveam. Poate totusi biserica nu tine loc de psihoterapie. Chiar, daca ar fi auzit lumea ca merg la psihiatru, ce-ar fi zis? Ar fi fost mai ingaduitori? Sau ei vor sa "fii normal" fara sa faci nimic in acest sens? Ei bine , din pacate nu toti avem norocul asta. Iar cel mai important pas in vindecarea spiritului este recapatarea credintei. Nu poti avea incredere in tine daca nu ai incerdere in Dumnezeu. ( Nu poti avea nimic daca nu ai incerdere in Dumnezeu).
Tot ce se intampla bine sau rau in viata noastra, e de la Dumnezeu., chiar daca noi nu Ii intelegem intotdeauna caile.
(Eu, de exemplu, iarasi nu stiu ce ar trebui sa simt. Oarecum sunt surprinsa de faptul ca nu sunt atat de manioasa pe cat ar trebui, si incerc sa-i caut scuze fraierului, cum am facut intotdeauna cand cineva l-a acuzat de ceva rau, si eu am fost singura care nu mi-am pierdut incredera in el)
Poate ca asta a fost voia Lui, ca acest barbat sa iasa din viata mea, unde a ocupat un loc poate prea important, poate pentru ca l-am iubit eu mai mult decat pe barbatul meu (platonic vorbind) si mereu l-am "comparat", pana am ajuns sa fiu dezamgita de ce am langa mine. (intre noi fie vorba, al meu acum poate sa zica sau sa faca orice, ca la el ma astept). Poate relatia noastra nu merge bine tocmai datorita existentei acestui individ. Poate acum o sa ma surprinda al meu aratandu-mi ca el e de partea mea (sper sa nu fie prea tarziu).
Deci, vedeti cei care imi cunoasteti povestea, ca nici altul nu e mai "breaz" ? Nici chiar cei pe care ii consideram plin de virtuti.
(dealtfel mi-a spus cineva aici ca oamenii vin si pleaca in viata noastra, ca Dumnezeu ii inlocuieste, si ca nimeni dintre oameni nu este de incredere)