Draga Mflory,

M-a impresionat mesajul tau. Incerc, dar nu stiu exact ce as putea sa-ti scriu, care sa te ajute.
Si eu sunt o persoana care a vrut de cateva ori sa moara... dar mi-a fost frica de iad... mi-l inchipuiam ca pe o colectie a tuturor starilor proaste pe care le traiam si de care vroiam sa scap, stres, depresii, rusine de mine insami... o suferinta continua si vesnica. Recunosc ca m-au ajutat si parintii/ prietenii de a iesi din starile respective. De obicei erau cauzate de asteptarile prea mari pe care le aveam de la mine si pe care nu le-am putut implini. Plus alte boacane pe care nu vi le spun :-) (Cum spunea un "coleg de forum", complexul de inferioritate apare cand nu ne atingem obiectivele stabilite de un orgoliu prea mare... ceva de genul acesta...)

In urma uneia din aceste perioade de depresie am ajuns sa merg la biserica, mi-am gasit duhovnicul care m-a ajutat si de care sunt f legata.

Si acum mai sunt trista si apatica. Nu pot spune ca viata mea este una model, dar e adevarat ca nu am greutati. Nu stiu planurile lui Dumnezeu pentru mine, dar am nadejde ca va fi bine (sper ca nu pacatuiesc cu prea mare nadejde in bunatatea lui Dumnezeu... )

Trebuie sa luptam, sa vedem ceea ce avem bun in noi si sa invatam din experiente... Ai dreptate cu faptul ca putini (eu cel putin nu) fac un bine total dezinteresat... doar daca ti-e grozav de mila de cel de langa tine, dar altfel tot asteptam o recompensa, mai devreme sau mai tarziu.

Ai grija de tine! Doamne-ajuta!