Citat:
În prealabil postat de Florin-Ionut
|
La pagina 13 din 36 Stăniloae scrie așa:
"În Răsărit nu s-a vorbit niciodată de un foc material, cel puțin pentru sufletele despărțite de trupuri. Părinții greci intră aproape toți în două categorii: a) unii consideră focul iadului ca ceva spiritual, deși prin aceasta nu trebuie să fie un produs pur subiectiv - foc metaforic -, ci o ambianță pozitivă ostilă care emană de la Dumnezeu și care arde sufletul (Grigorie de Nisa, Sf. Ioan Damaschin); b) alții s-ar părea că vorbesc de un foc oarecum material, dar sînt toți aderenții amînării pedepselor iadului pînă după înviere, deci pînă cînd sufletul e unit cu trupul. Aceștia sînt Părinții și scriitorii cei mai vechi din Răsărit și Apus (Justin, Tatian, Miniciu Felix, Tertulian, Irineu, Ipolit, Lactanțiu, Ilarie). Numai de la Augustin și în special de la papa Grigorie cel Mare apare ideea unui foc material ca pedeapsă imediat după moarte, deci ca pedeapsă a sufletelor separate de trupuri. Biserica Ortodoxă a rămas la opinia aceasta. Nici una din cele trei Mărturisiri Ortodoxe nu dau să se înțeleagă că ar admite un foc material. Mărturisirea lui Petru Movilă spune doar simplu, că iadul se mai numește și foc; Mărturisirea lui Dositei (?) nu amintește de un foc, iar Mărturisirea lui Mitrofan Critopol declară categoric: zice deci Biserica că starea acelora nu este materială, adică organică, mistuită prin foc, nici prin altă oarecare materie, ci prin necazul și chinul conștiinței ce le vine de la amintirea celor ce le-au lucrat în lume nu după rațiune, nici cu evlavie."
Citiți mai departe, dar și înainte de acest fragment. Autorul face o comparație directă între învățătura ortodoxă și cea catolică privitoare la starea sufletelor după moarte.