Citat:
În prealabil postat de anisoara
In ultimii ani m-am apropiat mai mult de biserica dar acum desi e post (pe care il tin) si crestinii merg la spovedanie eu nu simt ca trebuie sa fac acest lucru.Mi se pare ca nu mai am pacate , ce sa spun ...?!
Sa merg cand voi simti aceasta nevoie interioara sau sa ma fortez si sa ajung la biserica la spovedanie ca toti bunii crestini?
|
Spovediți-vă ori de câte ori simțiți, în baza examenului de conștiință săptămânal (optim ar fi: zilnic) că aveți păcate mari sau păcate despre care nu aveți conștiință limpede că sunt mari sau mici. Legătura dintre spovadă și post e următoarea: trebuie să ne spovedim cel puțin odată pe an, de preferință în postul Paștelui, care, dintre posturi, este acela care are un caracter penitențial deosebit. Față de acela, numit "Sfântul și Marele Post", celelalte trei posturi, și anume al Sf Ap Petru și Pavel, al Sf Maria și al așteptării venirii lui Mesia (Adventul sau postul Crăciunului) au un caracter penitențial relativ mai mic.
Dacă ați ajuns la un asemenea grad de înaintare spirituală încât pe parcursul unui an nu ați făcut niciun păcat mare (spre exemplu: nu ați bârfit niciodată vorbind fără temei despre cineva că ar avea păcat grav, nu ați îndemnat pe nimeni să facă un păcat grav, nu ați folosit contracepția, nu ați lipsit de la slujbă în nicio zi de Duminică și nici în alte sărbători, nu ați încălcat cu bună știință postul, ați ascultat de superiorii dv, ați îndeplinit canonul de la ultima spovadă, precum și celelalte obligații prescrise), atunci, felicitări ! Tot ce vă rămâne de făcut este să mergeți în timpul pascal la spovadă și să spuneți: "nu îmi amintesc să fi făcut niciun păcat grav".
În concluzie:
-a fi bun creștin nu înseamnă a aștepta postul următor pentru a te spovedi, ci a căuta să te spovedești deîndată ce conștiința îți spune: "warning: sin here !"
-o dată pe an, trebuie să mergem la spovadă chiar dacă o cercetare serioasă ne arată că nu avem niciun păcat grav, încălcarea acestei norme fiind ea însăși păcat grav.