Citat:
În prealabil postat de anika12
Am uitat sa precizez ca suntem casatoriti civil si nu in biserica. Cand ne-am casatorit nu cunosteam credinta adevarata si nici pentru mine nu a fost important. De doi ani am inceput sa gust din bunatatea lui Dumnezeu si ma simteam vinovata ca traiesc necununata. Dar sotul a zis NU. Si "nu" a ramas si in ziua de azi. Deci nu vad pentru ce sa mai lupt.
|
Nerespectarea Tainei cununiei este si pacatul purtat de mine. Ma-am casatorit in anul l958. Cei mai in varsta stiu care era situatia bisericii si care era tratamentul funtionarilor de stat care mergeau la biserica. Elanul tineresc m-a facut sa trec usor peste aceste "lucruri marunte" desi am fost educat de mic in spiritul credintei ortodoxe.
M-am casatorit cu o persoana de confesiune catolica. Am tot dezbatut de-a lungul anilor in ce directie sa mergem. Parintii mei ortodoxi au spus cu jumatate de gura sa hotaram noi dar stiu ca au suferit mult. Am tot amanat orintarea intr-un sens sau altul pana cand au aparut copii pe care i-am botezat la catolici, stand la socri care erau de confesiune catolica. Tot amanand ajungi sa-ti fie jena ca la batranete sa mai faci acest lucru. Au trecut 50 de ani si 8 luni pana cand sotia a decedat. Imi este apropiata atat credinta ortodoxa, de care nu dorsc sa ma despart, dar si cea catolica, incercand sa-i indemn pe copii su fie fideli invataturii in care au fost botezati dar in timpurile moderne este greu.Nu am avut neplaceri din aceasta cauza. Sarbatoream la fel si ne inchinam fiecare in felul lui. Cel mai dificil erau posturile.
Indemn pe toti tinerii ca aceasta taina sa fie facuta atunci cand se cuvine pentru ca amanarea devine sie die.