[vsovivi]

La martivraj.

Acuma unii vor să-l acuze pe Mihai că de ce nu a fost martir, păi n-au reuşit naziştii, n-au reuşit sovieticii, n-au reuşit securiştii, n-au reuşit politicienii, n-a reuşit nici bătrâneţea...

Şi dacă n-au reuşit să-l facă martir pe bune, nu este el atunci un martir de facto dar pe care nimeni nu vrea să-l ucidă cu adevărat până la capăt? Dej sau Groza, aveau pistol ca să-şi apere pielea lor, căci nimeni nu aveau curajul chiar să-l omoare căci nu mai era revoluţia din octombrie, şi sovieticii se ţineau mari, un fel de eroi care respectă onoarea militară...

Deci regele şi-a asumat riscurile când a fost în joc pielea lui, dar când a fost în joc pielea a 1000 de stundeţi, voi ce aţi fi făcut?

Păi ce credeţi că nu putea ieşi din sală şi nu putea să cheme garda regală sau să ia şi el un pistol?

Nu-i era ameninţată viaţa din moment ce avea Dej pistolul în buzunar sau Petru Groza, ci gestul era făcut pentru ca să ştie regele şi să nu dea vre-un ordin cum a dat în cazul lui Antonescu. Că mergea la rege să facă un şantaj murdar, deci se putea aştepta la ripostă... căci de la un tânăr te poţi aştepta la orice, mai ales când avea un precedent.

Deci regele nu păentru pielea lui a abdicat ci pentru că abdicând putea garanta viaţa celor 1000 de studenţi şi alţi regalişti care ar fi murit inutil, căci războiul se încheiase.

Dar nu le-a fost suficient, ci după nerecunoaşterea româniei ca participantă la războiul antifascist şi anti-hitlerist, şi fiindcă armistiţiul de la 22 septembrie 1944 le stătea în gât, sovieticii şi uneltele lor, adică românii trădători, au pus la cale ştergerea memoriei şi rescrierea istoriei ca să-şi acopere şi justifice faptele.

De ce a luat ostatici armata română care a întors armele?

De frică şi ca să aibă cu ce să facă şantaj şi negocieri.

Deci la 23 august 1944, aliniamentele erau 3: Nistru, Prut, Iaşi-Nămoloasa,
aliaţii nu eliberaseră Parisul şi aveau pierderi uriaşe pe frontul de Vest, sovieticii erau îngrijoraţi de pierderile uriaşe şi au trimis la rege negociatori pentru întoarcerea armelor căci cererile de armistiţiu şi de ieşire din război, Antonescu de multă vreme le trimise la Stalin şi la aliaţi aşteptând răspuns, de un an înainte. Dar sovieticilor nu le convenea căci trebuia să treacă direct prin Polonia şi avea flancul complet descoperit.

Deci a cerut ajutor regelui, şi după ce regele a acceptat şi a dat ordin de întoarcerea armelor, sovieticii au dat şi ei a doua zi, în 24 august 1944 ordin de a nu-l socoti.

Deci ei au trimis negociatorii ca şi capcană, nevenindu-le să creadă că regele va accepta oferta lor şi prin acest refuz posibil, să poată avea ei pretenţii de a trece Nistrul şi de a ataca România.

Nu s-au aşteptat la o aşa răsturnare de situaţie ca regele să accepte, şi atunci au dat ordin să ia prizonieri armata română, ca să-i folosească pentru negocieri şi ca să se erijeze mai târziu că defapt ei au luat prizonieri prin luptă dreaptă căci nu era nimic semnat, deci era situaţie de război.

Defapt lor le era groaznic de frică, şi erau chinuiţi de ideea pierderilor uriaşe şi războiul era la punctul lui culminant căci era în impas căci până la 23 august nemţii nu avuseseră pierderi decât se retrăseseră pe poziţii de forţă, pe aliniamente foarte bine întărite.

Pericolul care îi apăsa, era faptul că germanii lucrau la bomba atomică şi la rachete şi începeau să aibă succes căci Anglia şi Londra era bombardată cu rachete, air sovieticii aveau informaţii... şi ştiau că orice clipă pierdută poate aduce iarăşi nenorocire, cu atât mai mult cu cât aliaţii în vest nu reuşiseră spargerea frontului ci aveau pierderi uriaşe... deci au încercat prin mintea strălucită a lui Botnăraş care era ajutorul lui Stalin, ca să pună în practică planul de convingere a regelui, căci asta era ultima şansă de a străpunge frontul şi dintr-odată să ai din nou la îndemână armate proaspete... deci iată că Botnăraş credea în rege... şi avea Credinţă şi de aceea s-a şi înmormântat în sicriu de fier cu cruce în cimitirul natal şi nu în mausoleurile comuniştilor. Împreună cu regele au răsturnat situaţia şi au biruit baricadarea furerului pe continent.

Nimeni nu l-ar fi putut învinge pe hitler fără această strălucită întoarcere de situaţie.

Era oare o trădare a aliatului?

Dar oare nu aliatul ne-a luat ardealul de nord deşi prin luptă dreaptă l-am câştigat în primul război, şi nu aliatul ne-a luat Basarabia şi Bucovina împărţind între ei şi Polonia?

Deci nu ne era aliat chiar dacă Antonescu şi Sima îl chemase pe lup ca să ne ajute să ne eliberăm ţara de sovietici, păi nu împreună, tocmai ei ne-o răpiseră?

Şi nu era nicio trădare, căci nu i-am capturat şi nu i-am luat prizonieri ci le-am cerut să părăsească România în 3 zile,

deci Regele şi Botnăraş au trădat doar cauza imperialistă şi nebună a furerului, adică planurile lui diabolice de a transforma europa în vechiul imperiu roman... autoîntronându-se el un fel de cezar.

Deci aită ce a trădar regele Mihai, lăcomia maimarilor gLumii, prin care ne făcuseră şi pe noi participanţi... deci am trădat nebunia furerului şi răzbunarea lui Stalin căci regel a dat ordin ca armata română să nu intre în Germania.