Postarea aceasta imi aduce in minte multe intrebari, carora nu le-am gasit raspuns, legate de ascultarea de sot si de parinti (includ aici socrii).
Unde incepe si unde se termina ascultarea?
Revenind la relatia cu socrii/parintii.. Ce te faci cand ei vor desfranarea copiilor, impotrivindu-se casatoriei?
Sau cand sfatuiesc la avort?
Sau cand aproba/sustin alte pacate, prea jenante pt a fi numite?
Chiar daca distantarea de socrii ar traduce o mandrie draceasca, eu tot cred ca este cea mai buna solutie pentru a-mi proteja copiii de lucruri pe care nu vreau sa le auda in familie. Poate o sa auda in alte parti.. Dar nu la varste mici si nu in familie!
Ca exemplu recent: ce-i spun copilului cand ma intreaba daca domnisoara X este matusa lui? Un fel de matusa? Una.. temporara?
A hotarat sa rezolve el situatia si i-a spus candid iubitei cumnatului: "eu te iubesc mult si vreau sa fii matusa mea. Dar trebuie sa te mariti. Fa-o mai repede ca sa fii si tu familie, ca acum nu esti nimic"
Eu nu am crescut in mediu crestin, dar unele lucruri au fost clare din copilarie.. De ex imi amintesc ca parintii mei aveau o cunostinta care traia cu secretara lui. Parintii mei credeau ca sunt mica si nu inteleg nimic si incercau sa ascunda natura relatiei dintre acei oameni. Dar eu ghiceam si nu puteam sa inteleg de ce parintii mei erau prieteni cu aceia. Ma tot intrebam: ei nu vad ca este gresit ce se intampla? De ce nu face nimeni nimic?
Poate ca astfel gandeste si fiul meu cand vede astfel de relatii care imita casatoria dar sunt nefuresti. Poate ca si pe el il deranjeaza profund si vrea sa indrepte lucrurile (ca de aceea a sfatuit-o pe domnisoara sa se marite).
Poate ca asteapta de la mine sa fac ceva si e dezamagit (asa cum eu eram nedumerita in copilarie de prietenia parintilor mei cu omul ce traia cu secretara). Doar ca eu nu pot cere oamenilor sa se casatoreasca.
Dar parintii lor pot face asta.
(Ca urmare am deschis intamplator cu soacra discutii despre gravitatea concubinajului (la modul general). Doar ca sa aflu cu stupoare ca i se pare un fapt firesc? Cu tot riscul sa gresesc, chiar cred ca cea mai buna solutie pt protejarea copiilor este distantarea de membrii familiei care le promoveaza.. Nu e mare iubire, dar datoria pe care o am fata de cei mici este mai importanta. Asta macar pana eu inteleg lucrurile destul de bine pt. a putea gestiona altfel situatia.)
Astea au fost asa.. Niste ganduri. Stiu ca este porunca dumnezeiasca ascultarea de parinti (implicit socrii) si ma intrebam cum sa fac aceasta, dar chiar cred ca multe sfaturi nu sunt de folos.
|