Poate ar merita sa luam in calcul faptul ca noi comunicam aici doar prin cuvinte scrise. Nu ne percepem chipul, mimica, postura - parti ale noastre prin care sufletul se exprima poate mai autentic decat prin vorba. Apoi, o stim, scrisul cere exigente multe si pricepere.
Multe neintelegeri de aici cred ca provin din specificul comunicarii noastre doar prin scris.
Aseara m-am intalnit cu un prieten pe care nu l-am vazut de vreo 3 ani. A vorbit frumos, in fraze tari, istete, degaja siguranta si eruditie, asa cum il stiu de-o viata, daca te luai dupa vorbele lui ai fi zis ca detine controlul unei jumatati din planeta.
Dar fata lui plangea. Mimica lui (privirea, pometii, muschii gurii, inclinarea capului, pozitia umerilor, miscarile mainilor) transmitea cu totul alt mesaj decat vorba. L-am intrebat intr-un moment de respiro doar atat: "Ce s-a intamplat?"
A plans minute in sir, plans de copil biciuit.

Sa fim putin mai atenti, ca suntem rostuiti de Tatal nostru din lemn moale, nu din otel.
In rest, tot vorbele lui MariS imi revin in minte acum.

Domnul cu noi!