Citat:
Īn prealabil postat de Aly_2011
Prioritatea lui e munca, uneori recunoaste alteori nu. Nu pot sa ma reorientez pentru ca e un baiat tare bun, imi vorbeste frumos, ma ajuta... e prima dragoste pentru amandoi si ne dorim sa fim impreuna. Doar ca sunt tanara si nu stiu cum sa reactionez atunci cand mai greseste, ma supar, iar el imi reproseaza asta. Recunosc ca nu am rabdare si sunt impulsiva. El este in schimb calm si ma face parca si mai mult sa ma enervez crezand ca nu acorda suficienta atentie problemei. Incerc sa invat cum sa ma port, sper sa si reusesc sa-l fac sa imi vorbeasca mai mult. oricum ar fi, il iubesc si ma rog sa pot accepta si obsesia asta a lui pentru munca si cred si pentru castig. Va multumesc tuturor pentru sfaturi...se vede ca am multe de invatat.
|
Din postarile tale succesive am inteles ca enumeri de fapt mai multe probleme.
Prioritatea lui (munca) +
supararea ta cand consideri ca el greseste +
nerabdarea ta si impulsivitatea +
calmul lui care te irita si mai mult +
nereusita ta, deocamdata, de a-l face sa vorbeasca mai mult +
eventuala, spui, obsesie a lui pentru castig.
Or mai fi si altele, pe care nu le-am retinut sau pe care nu le-ai enumerat.
Raspunsul meu, sper ca va fi cu folos, este acesta:
Mai intai sesizeaza ca prezinti un camp larg de probleme. Iti sugerez sa le ierarhizezi cumva si sa incepi sa lucrezi cu aspectul aflat mai la indemana, cu sanse mai mari si mai concrete de rezolvare.
Unele chestiuni par a tine mai mult de el, altele de tine. Cred ca folositor e ca prioritatea sa fie lucrul tau cu ceea ce tine de tine. De pilda, poti incepe sa lucrezi (ajutor mare aici din cartile duhovnicesti si de la duhovnic) cu impulsivitatea sau nerabdarea ta.
Un motiv pentru care intarzie la munca (din multe posibile) este comunicarea dintre voi. Cu cat comunicati mai bine, mai amplu, mai sincer, mai cald, cu bunatate si daruire sufleteasca, cu atat tendinta cuplului este sa isi petreaca timpul impreuna. (Si reciproc.)
Profesia de medic predispune la anumite atitudini subtile, care tin de amprenta profesiei asupra caracterului. Am avut sotie medic, am sora medic si am lucrat ca psiholog cu cativa medici. Iti sugerez sa dai atentie relatiei dintre personalitatea ta si profesie, adica impactului profesiei asupra relatiilor EXTRAprofesionale. Nu putem fi medici acasa. Intrebarea este aici: cine ce este? Medic sau partener de cuplu? Si trebuie raspuns cu hotarire si demonstrat concret prin modul de a fi. Nu e usor, e insa deplin posibil.
Iti sugerez sa lucrezi cateva sedinte cu un psiholog care se ocupa de relatii maritale. Perspectiva ta asupra problemelor voastre se poate largi considerabil in doar cateva intalniri. Sper ca nu vei face o opozitie intre credinta in Dumnezeu si psihologie (este o naivitate des intalnita si regretabila - e ca si cum nu ai mai avea pacienti in specialitatea ta pentru ca ei au o credinta tare...).
Ca ortodox, cred ca dificultatile dintre noi cand formam un cuplu sunt o sansa pentru a dezvolta bunatatea din noi, pentru a exersa dragostea. Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu!