[vsovivi]

În prealabil postat de DragosP

Măi nea vsovivi, te rog frumos, zi şi mie cum fu cu eclipsa de ieri?

Dragul meu DragoșP, văd că aici în loc să se caute frumusețea Adevărului, Binele, Bunătatea... se ajunge mereu într-o ceartă, adică un fel de discuție în care fiecare pârăște și reproșează celuilalt neajunsurile sale proprii. Nu mă amestec, dar este o fericire ca să-L mărturisești pe Adevărul și nu să-ți impui pe ale tale, răutățile. Dar voi nu-L știți, nu-L cunoașteți pentru că nu sunteți pe urmele Lui, atenți la fiecare pas. Nu-i bai. Dar e rău să fii cobaiul altuia afară de Dumnezeu. E bine să fii doar cobaiul lui Iisus, să fii lutul dat Lui spre modelare de către Tatăl. Pe mulți dintre voi v-au modelat științificii și gLumea... de aceea nu pricepeți ce spun, vi se pare neverosimil ce susțin eu primit de sus, dar credeți fără probleme de conștiință toate grozăviile lor, toate demonstrațiile iluzorii.

Să o luăm de jos și de la început.

Dumnezeu din dragoste a făcut Creația. Din cea mai mare dragoste, căci pentru Hristos le-a făcut prin Hristos.

Întâi a făcut Cerul și Pământul. Este un și acolo. Deci brusc le-a făcut pe amândouă fără timp doar din Cuvânt. Probabil le-a smuls din Sine, le-a apărut din nimic fără efort, fără timp.

Era un cub nevăzut și o sferă mare de apă curată, limpede și cristalină. Era apa asta în beznă totală. Era un sus și un jos căci Duhul Domnului se plimba pe deasupra apelor, pe deasupra sferei de apă care nu curgea nicăieri și nu se aduna nicăieri ci stătea pur și simplu așa. Asta era atunci toată Creația. Ăsta era Cerul și Pământul.

Deci sus, pe deasupra prin beznă se plimba Duhul Domnului prin Cubul nevăzut care cuprindea sfera de apă fără să fie cubul tangent la ea.

Era beznă, era întuneric, și exista un sus și un jos. Nu era nimic relativ.

Apoi a început să facă lucrarea Sa de înfrumusețare și îmbunătățire a Creației după inima Sa, după Ochiul Său și după chipul și asemănarea Sa, folosindu-se de Cuvântul Său și de Mâinile Sale și de Suflarea Sa.

Deci vedem de aici că avem deaface cu un Creator, un Tată Veșnic și Sfânt și cu ceva creat de El care deși pare mort, fără viață, fără Dumnezeu, cu toate astea îi ascultă poruncile și plinește tot ceea ce poruncește El ca să fie.

Prima poruncă pe care a dat-o în Creația apărută brusc din Cuvânt și nimic a fost:

„Să fie Lumină!”... Și a văzut apoi după ce a fost Lumină că Lumina era bună, frumoasă, ascultătoare, și i-a pus numele de ZI. Deci a botezat-o după Cuvântul ce iese din gura Lui căci omul când vrea să audă ceva te roagă să Zici, îndemnându-te : Ia zi!

Și Cuvântul ajungând în sfera de apă, a coborât ca o undă luminoasă de sus înspre jos, spre centru, de unde s-a răspândit în toată sfera de apă limpede și cristalină și ea a luminat ca soarele. Și așa a fost o seară și o dimineață, Ziua Întâi, de 24 de ore pe ceas dacă ar fi măsurat cineva, dar nu era cine, așa că a măsurat Harul Domnului.

Deci nu exista soare, stele, lună, pământ, planete, sori, găuri negre, nimic ci doar:

O bilă de apă luminoasă și un cub nevăzut care o cuprindea într-o iubire fenomenală, iar Duhul Domnului se plimba pe deasupra bilei de apă, simțind apa, și mângâind-o cu Duhul Său milostiv.

Asta a fost în prima zi de acum 7500 de ani, și după ce a făcut atâta s-a odihnit Dumnezeu deasupra bilei de apă o vreme, vre-o 6 ore.

Ce urmează apoi se poate citi la Facere.

Dar pe scurt,

Prin Cuvânt a despărțit din centru sfera de apă până Cubul nevăzut a fost cuprins în interior și a numit tăria asta Cer. Adică spațiul care a împins din centru ceea ce e creat, sfera de apă, în ceea ce nu e creat, adică dincolo de limitele ei, de granița dintre Creat și necreat. Și așa în mijlocul sferei imense de apă, s-a căscat un Cer, cam așa cum este Cerul Gurii în capul omului. Ca o grotă imensă, dar nu s-a făcut prin compresie ci prin împingerea apei din partea Creată în partea necreată, din existență în nonexistența care o înconjura, adică până dincolo de cubul nevăzut căci cubul nevăzut era acum cuprins în interior. Dar nu exista un spațiu dincolo de cub ca să zici că se putea dilata nu exista nimic, deci nu se putea împinge apa, ci doar puterea Creatoare a făcut să se poată împinge și de aia se numește Tărie, căci a împinge ceva de colo colo prin ceva creat e simplu, dar a împinge ceva dincolo de existență nu poate face decât Dumnezeu.

După ce a Văzut că era bine și frumos, și luminos, căci apa lumina dar acum în interior era beznă căci nu exista aer, vapori sau gaze, ci se vedea de jur împrejur apa luminosă și în interior era un gol uriaș și transparent neluminos căci nu exista atomsferă ci abea începea să se evapore din apă din pricina căldurii luminii, ca un foc în apă.

Atunci a zis apelor de sub Cer, de sub gol, să se adune în adunările lor ca născând ele pământul să se retragă de pe pământ și să i se vadă fața, uscatul, și ele au început să curgă și să umple partea de jos a golului, a sferei dilatate, adunându-se spre jos, rămânând apele sus la fel cum au fost ca o pălărie de apă luminoasă, sferică, iar jos ca o porțiune sferică plină cu apă, dreaptă la suprafață și care a născut astfel pământul și s-a retras de pe el în părțile cele mai de jos, îndesându-se în jos până la granița dintre creat și necreat. Iar pământul conținând toate elementele care le conține, minereu, păcură, foc vulcanic, gaze și tot ce se găsește în pământ. Și acesta a fost numit de Dumnezeu Pământ iar apele adunându-se au format Mările.

Și așa a fost în ziua doua, și a fost o seară și o dimineață, căci începeau să apară vapori, în Cer, care începeau să lumineze și să facă să fie în Cer o dimineață dar pământul era gol și proaspăt uscat.

Apoi a cerut pământului să facă verdeață, pomi roditori cu rod cu sămânță și ierburi cu sămînță iar mării să mișune ființe vii și pești și păsări care să zboare și să se înmulțească pe pământ...

Apoi a adunat lumina toată și focul și a pus-o în soare, lună și stele și le-a pus pe boltă, ca să despartă ele deacum ziua de noapte și să lumineze fața Cerului și a Pământului, și să fie ele spre semne și anotimpuri și vremi, și luminau ele și mergeau pe cer și așa a fost o seară și o dimineață, ziua a treia.

Apoi a făcut animalele, târâtoarele, fiarele... iar la final l-a făcut pe Om cu mâinile Sale și a suflat asupra Lui Suflarea Sa și L-a pus în grădina Raiului undeva în Eden, unde sădise pomi roditori care făceau roade în fiecare lună și ierburi și plante cu sămânță în ele și pline de viață și plăcute la gust spre desfătare și le-a dat spre hrană omului și i-a cerut omului să păzească Raiul și din pomul cunoștinței și a răului să nu mănânce căci în ziua în care vor mînca vor muri negreșit. Le-a dat libertate să moară dacă vor și nu le place Viața iar dacă nu vor să moară atunci să slujească omul Domnului după Adevăr și fără nicio obligație și constrângere, căci dragostea nu se bucură de nedreptate ci de sfatul cel bun spre fericire curată.

Iar omul nu a iubit pe Dumnezeu ci s-a semețit, și apoi a îndrăznit, și apoi a ales moartea, și apoi a devenit un fiu nerecunoscător și rău și fără răspundere care s-a ascuns ca să păcătuiască, și care după 1000 de ani a murit și fizic din pricina mândriei și a păcatelor lui. Și a ales omul ca să fie singur.

Dar Omul a fost făcut spre a putea moșteni de la Dumnezeu Veșnicia Vieții fără tirania pomului păcatului. Asta era menirea omului, să fie una cu Iisus Hristos, Cuvântul plintor al Lui Dumnezeu care din liberă voire ascultă de Dumnezeu și se supune Vieții.