Nu există nicio planetă, pământ este numai aicea jos, stelele nu sunt sori, și creația e finită și mică. Granița dintre necreat și creat nu ai cum să o vezi deoarece necreatul nu se vede căci nu e creat.
Trebuie să credeți exact ce este scris la scriptură la Creație așa cum este scris, simplu și clar, despre cum a ieșit pâmântul din apele de jos, alea de sub cer, deoarece apele de sub cer s-au scurs, s-au adunat în adunările lor, iar pământul stând pe loc s-a uscat ieșind din ape și L-a numit Dumnezeu pământ.
Nu există prostiile și invențiile cu care vă aburesc oamenii de știință, ci tot ce susțin ei sunt consecințe ale modelărilor lor absurde, ale teoriilor lor, căci ei se bazează pe teoriile matematice ale lui Euclid și pe modelele lui Copernic și pe prostiile lui Galileo Galilei sau ale explicaționiștilor inqqqizitori. Fatalmente s-au înșelat cu toții, căci așa este precum este scris. Adică: Soarele și Luna și Stelele merg pe Cer numai deasupra pământului și mărilor, iar aici jos, sub cer apele se strâng în adunările lor, adică ele curg și cad spre adânc, căci toate conțin apă căci din apă au apărut. Răsăritul și Apusul sunt efectele unghiului de refracție și reflexie a luminii cu straturile de apă și gaze, ca niște pături așezate pe un pat drept, orizontal. Soarele își vede apusul cu ajutorul Lunii căci altfel nu și l-ar vedea.
Creația e finită și e mică, ce este sub cer, soare și lună, tot atât este și deasupra, ca volum de apă din care au apărut toate. Cerul e tăria care a despărțit apele de ape.
Un univers infinit este ca și cum ai zice că el are o lungime atât de mare încât nu se poate măsura niciodată, deci practic nu are capăt. Iar dacă nu are capăt înseamnă că e o struțocămilă, adică ceva ce este și care este amestecat cu ceva ce nu este, căci capătul nu este și degeaba credem noi că este, bănuim, ne păcălim, visăm, închipuim căci sigur ce nu este n-ai cum să-ți închipui că ar fi, deci dacă nu este acel capăt înseamnă că și noțiunea de univers fără capăt este o născoceală, un amestec între ceea ce este și ceea ce nu este, adică ceea ce nu este e trimis tot mai departe, spre capăt, acolo este trimisă lipsa capătului și nouă ni se pare că e posibil așa ceva deoarece noi vedem partea care este, dreapta văzută, segmentul și credem ceea ce vedem și parcă ne și putem închipui.
Într-un univers finit, singurul posibil care să existe și să poată fi văzut, dreapta „infinită” are capetele unite între ele și lungimea ei este măsurabilă, adică este un segment cu capetele ce coincid. Limita maximă este lungimea lui, și nu-i vezi marginile căci nu ai cum să vezi ceea ce nu e creat. Mergi pe el tot drept și ajungi mereu de unde ai plecat fără să găsești capătul căci nu există graniță vizibilă cu ceva ce nu este creat.
Deci am fost înșelați de vrăjitorii explicaționiști științifici, căci au plasat vrăjitoria la infinit și ne-au arătat ceea ce se vede și au susținut că e posibil așa ceva.
Dar să nu ne înșelăm cu cele văzute căci nevăzutele sunt și ele create de Tatăl Ceresc prin Fiul întru Duhul chiar dacă nu le poți percepe cu niciun simț. Sunt create, ele sunt, dar nu sunt perceptibile... dar vor fi văzute cândva când ne vor cădea solzii răutății de pe ochi.
Orice lucru finit poate fi extins de Dumnezeu care poate scurta sau prelungi orice din toate câte există, căci Dumnezeu pe toate le-ar vrea nesfârșite și sfinte așa cum este El. Dar omul își taie mereu craca de sub picioare furându-și căciula... iar căderea e grea.
