Draga Geanina, si eu am suferit cand eram copil din motive asemanatoare cu ale tale. La 10 ani am fost grav bolnav, la un pas de moarte, nesuportind despartirea parintilor mei. Iar la 14 ani am fost la un pas de orbire. Dar toate au trecut, Dumnezeu are grija de fiecare in parte. Crezind o vreme ca am ramas infirm de un ochi pentru tot restul vietii, m-am hotarit sa fac ceva bun cu mine, atat cat mai ramasesem intreg. Am devenit un elev bun, am fost prieten de incredere, am invatat sa ii inteleg mai bine pe cei din jur si mai ales pe cei necajiti (cum eram si eu).
Dupa ani, am avut o eleva care se afla exact in situatia ta. I-am spus povestea mea si am incurajat-o sa isi construiasca un mod de a fi cat mai frumos. S-a pus si ea pe studiu, a intrat la facultate, e unul dintre cei mai buni psihologi pe care ii cunosc (lucreaza acum cu copii abuzati). Are si acum urme ale caderii parului dar le mascheaza cu usurinta (sunt multe solutii tehnice, stiu medicii ce e de facut). S-a maritat si are un copil minunat cu sotul ei care o iubeste. Sunt o familie frumoasa.
Cred ca tocmai necazurile vietii ne fac mai buni si mai puternici. Cu putin efort si cu acceptarea voii lui Dumnezeu vom fi mereu cu inima impacata iar Domnul ne va rasplati insutit si inmiit.
Maicuta Domnului te ocroteste, iar noi forumistii suntem cu tot sufletul langa tine.
Curaj si fapte bune!