Citat:
În prealabil postat de Adriana3
Din punctul meu de vedere ai scris fara logica pentru ca tu spui ca nu avem nevoie de un Papa pentru ca il avem pe
Duhul Sfant, caz in care de ce am mai avea nevoie de Patriarh, sau de Mitropolit etc? Si daca noi nu avem nevoie, cum
de apostolii au avut nevoie din moment ce au fost incredintati lui Petru in ciuda faptului ca urmau sa fie umpluti de Duhul Sfant la Cincizecime? Tu ai o gandire chiar mai
protestanta decat a mea si vad ca nici macar nu iti dai seama.
|
Ceea ce am spus eu este faptul că dacă Hristos ar fi vrut să lase un om să-i țină locul pe pământ, să fie cap al Bisericii, atunci nu ar mai fi fost nevoie să trimită Duhul Sfânt, în care Se află El însuși prezent în Biserică.
Patriarhii sau Mitropoliții nu au această pretenție. Ei sunt niște episcopi ca și ceilalți, având, însă, o funcție administrativă mai înaltă în cadrul Bisericilor locale.
Iar dacă apostolii au fost încredințați lui Petru, pentru ce Îl mai alege Domnul pe Pavel, care a făcut cea mai mare operă misionară în Biserică? După cum am spus, Petru era respectat în mod deosebit de ceilalți, însă nu a ținut locul lui Hristos. Și nu e poate cineva să Îi țină locul, pentru că El este prezent. În Duhul Sfânt.