Nu stiu mai frate,parca zicea ca Dumnezeu Fiul este Una cu Dumnezeu Tatal,parca zice la o Sfanta Slujba "o putere,o vointa,o lucrare " si cred ca Dumnezeu Iisus Hristos a ingaduit Satanei sa vina cu ispita,dar Dansul nu a fost ispitit,ca e Dumnezeu.
Adica Dumnezeu Iisus Hristos a ingaduit Satanei sa se apropie cu ispita de firea sa umana,dar nu a fost ispitit,in sensul in care cineva simte o lupta interioara.
Iata ce zice Sfantul Ioan Damaschinul la Dogmatica:
"Prin urmare pe toate le-a luat ca pe toate să le sfințească. A fost ispitit și a învins ca să ne dea nouă biruință si să dea firii putere de a învinge pe dușman, pentru ca firea învinsă odinioară să învinga pe învingătorul de altă dată prin aceleași ispite, prin care a fost învinsă.
Cel rău l-a ispitit pe Hristos din afară si nu prin gânduri, la fel ca și pe Adam. Căci si pe acesta nu l-a ispitit prin gânduri, ci prin șarpe. Domnul, însă, a respins ispita și ca fumul a împrăstiat-o, pentru ca să fie învinse si de noi afectele care l-au ispitit pe El si le-a învins, si Adam cel nou să mântuiasca pe Adam cel vechi.
Fără îndoială afectele noastre firești erau în Hristos și conform firii și mai presus de fire. Afectele activau în El conform firii, când îngăduia trupului să sufere cele ale Sale; erau, însă, mai presus de fire, pentru că în
Domnul afectele firești nu precedau voința, în El nu se poate vedea nimic
silit, ci toate sunt de bunăvoie. Dacă a voit a flămânzit, dacă a voit a însetat, dacă a voit i-a fost frică, dacă a voit a murit."
__________________
"și dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă." - nu luati de bun tot ce scriu eu.
|