View Single Post
  #32  
Vechi 09.06.2011, 19:13:44
CelMandru's Avatar
CelMandru CelMandru is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 11.04.2011
Locație: București
Religia: Ortodox
Mesaje: 188
Implicit

Citat:
În prealabil postat de mihaila_alin Vezi mesajul
cind va aud ca datorita postului poate sa apara mindria,ma par-ca imi vine sa rid,de unde o mai scoserati si pe asta?
Omul, în mândria sa, poate ajunge "să se poarte obraznic cu Dumnezeu, îndrăznind să se laude cu faptele sale bune, nesocotind că, pe de o parte, tot ceea ce face, datorează harului lui Dumnezeu fără de care nu poate face nimic, iar, pe de altă parte, orice faptă bună care nu izvorăște dintr-o intenție curată, adică din smerenie și din iubirea față de Dumnezeu, nu are nici o valoare în fața Lui." (Pr. Gheorghe Neamțiu)

Nu numai postul, ci toate faptele bune pe care încercăm să le facem sunt supuse ispitei de a ne mândri. Căci de-ar fi așa ușor de înfăpuit, fără luptă, cu toții am fi sfinți. Așadar orice faptă bună necesită o smerită cugetare, și așa cum spune și Sfântul Ioan Gură de Aur, o luptă cât de mică de a nu cugeta lucruri înalte despre sine, chiar dacă cineva se știe pe sine că a făcut multe și mari fapte bune.

Într-adevăr ținem post pentru a înnăbuși mândria, dar oare chiar reușim să nu ne abatem de la acest scop? Căci aici e adevărata luptă a noastră cu sinele...pervertirea motivației. Și chiar de-am reuși să păstrăm scopul, înseamnă că nu ne putem mândri în orice moment? Eu zic că este nevoie de trezvie ...rugăciunea trebuie să lucreze neîncetat, căci ispita-i nelipsită, chit că e vorba de o faptă bună.
Reply With Quote