Lenea ne indeparteaza nu numai de Dumnezeu, ci si de semeni si chiar de noi insine, deoarece are drept sora buna uitarea. Uitam de Dumnezeu, de semeni, pana si de noi.
Mai mult, omul stapanit de lene se aseamana corabiei fara carmaci, care nu mai are o tinta precisa, ci este purtata de vant la voia intamplarii. Lenea ne face sa nu mai vedem o finalitate a activitatilor si vietii noastre.
"Universul lenei" este unul extrem de limitat, ca al oricarei patimi de altfel. Este nevoie sa-L avem pe Hristos ca finalitate a lucrarilor si vietii noastre. El ne poate scoate din universul sufocant al lenei, ca Unul care "dezmargineste".
|