Citat:
În prealabil postat de catalin2
"Ortodoxia nu este o altă Biserică sau una mai desăvărșită… sau cea mai desăvârșită; este firea omului! Adevărat înțeleasă, Ortodoxia este revenirea acasă."
|
Definiția asta dată ortodoxiei este foarte bună, dumnezeiască, aș spune. Ea arată că omul cel adevărat, curat, eliberat de păcate, de tot ce îl depărtează de Dumnezeu, întors Acasă, adică, la Tatăl ceresc e omul care și-a regăsit adevăratul Chip - Hristos; căci Hristos este Chipul Tatălui, iar pecetea acestui Chip a fost pusă în noi atunci când a fost creat Adam (conform Părintelui Galeriu). Ei bine, aceasta este Ortodoxia: firea cea adevărată a omului; cu alte cuvinte, atunci devenim ortodocși, când ne-am regăsit adevărata fire.
Acest cuvânt se întâlnește cu cel al părintelui Arsenie Papacioc: „Hristos este ortodox”. Aceasta înseamnă că El este ortodox (dreptmăritor), nu noi. Noi, numai în măsura în care ne asemănăm Lui. Cuvântul acesta nu vrea să spună că Hristos aparține Bisericii Ortodoxe (ar fi un absurd ca El să aparțină cuiva), ci că dacă vrem să fim ortodocși, trebuie să ne asemănăm Lui.
Nu Hristos aparține Bisericii, ci Biserica este a Lui. El nu este „deținut” de Biserică sub forma Sfintelor Taine, ci binevoiește să Se dăruiască pe Sine și sub această formă, care nu este singura în care Se dă; căci El este și Cuvântul lui Dumnezeu și ni se dă și în cuvintele evangheliei, Se dă și atunci când Îi împlinim poruncile, căci „Hristos stă ascuns în poruncile Sale” (Sf. Maxim Mărturisitorul).