În prealabil postat de N.Priceputu
Tocmai de aceea am vorbit de hipercorectitudine, nu de corectitudine. Hipercorectitudinea este dușmanul corectitudinii, deci incorectitudine. În privința respectării dogmelor, adică a învățăturii Bisericii, nu încape discuție. Acela este adevărul, și el trebuie făcut cunoscut celor care vor să-l cunoască.
Dar porțile Bisericii trebuie să rămână larg deschise pentru toți, iar oamenii să se simtă bine înăuntru, ca în prezența lui Hristos. Atunci nimeni nu va dori să plece. Dacă, însă, cei care vor să intre (și sunt destui cei care vor să vadă „cam cum stă treaba” cu Biserica) vor găsi un duh rece, neprimitor, adesea iritat, e clar că nu vor zăbovi mult ci vor pleca, cu un gust amar că n-au primit ceea ce sperau. Și, din nefericire, în scurtul timp de când scriu și eu pe forumul ăsta, mulți s-au mâhnit și au plecat.
Părerea mea este că marea noastră grijă trebuie să fie „să ne iubim unii pe alții”, căci „așa vor cunoaște că sunteți ucenicii Mei”. Dragostea e alfa și omega creștinismului. Toate încep cu ea (căci Dumnezeu este Iubire), toate cu ea sfârșesc.
Ca să fiu mai explicit, o să-l pomenesc, din nou, pe Părintele Galeriu, care avea o deschidere extraordinară către toți, fiind totodată și un mare iubitor și mărturisitor al dreptei credințe. Iubirea Sa de o viață a fost Hristos Însuși, pe care L-a cunoscut și ni L-a făcut cunoscut din Evanghelie. Predicile părintelui erau întotdeauna tâlcuiri profunde ale evangheliei, folosindu-se, de fiecare dată, de viziunea Sfinților Părinți. De erezii a vorbit de nenumărate ori și a arătat în ce constau ele. Dar avea o mare deschidere, inclusiv către oamenii de cultură, pe care îi prețuia sincer, iar asta îi făcea și pe ei să se simtă bine și să vină cu interes la biserică.
Poate că ăsta e cuvântul esențial care-l caracteriza: prețuirea pentru fiecare om, pentru că în fiecare vedea chipul lui Dumnezeu.
M-aș bucura ca forumul acesta să împrumute ceva din spiritul Părintelui Galeriu.
|