Mi-am amintit şi de vorbele Părintelui Arsenie Papacioc, care cu siguranţă sunt cunoscute de cei mai mulţi dintre noi. Ştiţi că de multe ori spunea că existau discuţii între cuvioşia sa şi Părintele Cleopa; în timp ce părintele Cleopa cerea o nevoinţă aspră, Părintele Arsenie consideră că nu aceasta e necesară, ci „o ţâşnire a inimii către Dumnezeu”; cu alte cuvinte să nu fie „tipic, tipic şi la inimă nimic”.
Personal gândesc că şi nevoinţa este bună, tocmai pentru a mai înmuia inima. Însă dacă nu ăsta este rezultatul, dacă respectăm mai mult sau mai puţin strict nişte reguli şi totuşi inima nu ni s-a înmuiat, nu am devenit mai iertători, mai blânzi, mai jertfitori de sine, asta trebuie să ne pună pe gânduri. Căci faptele fără dragoste nu ne vor mântui.