[Mihnea Dragomir]

Dacă vorbim de rugăciunile specifice ritului latin: neîntrecută în frumuseţe şi răscolitoare în felul formulării mi se pare Anaforaua Liturghiei Tridentine, când preotul Îl imploră pe Dumnezeu astfel:

P: Ridică, Părinte Atotputernic şi etern, acestă imaculată ostie, pe care eu, nedemnul Tău servitor, o ofer Ţie, Dumnezeul Meu viu şi adevărat, pentru nenumăratele mele păcate, supărari şi neglijenţe, pentru toţi cei prezenţi si pentru toţi credincioşii creştini vii şi morti;
Primeşte aceasta pentru mine şi pentru ei, pentru a fi salvaţi şi conduşi spre viaţa eternă. Amin.

P. Dumnezeule, care ai fondat în mod minunat demnitatea substanţei umane şi ai reformat-o într-un mod şi mai minunat: dă-ne nouă, prin misterul acestei ape şi al acestui vin, să participăm la divinitatea celui care a binevoit să participe la umanitatea noastră, Isus Christos, Fiul Tău, Domnul nostru, Care împreună cu Tatăl trăieşte şi domneşte de-a lungul timpurilor, secol după secol.

P. Îţi oferim Ţie, Doamne, cupa salvării noastre, implorând clemenţa Ta; fie ca ea, asemenea suavităţii unui parfum, să se ridice până la faţa maiestăţii Tale pentru salvarea noastră şi a lumii întregi.

P. În spiritul umilinţei şi cu sufletul plin de teamă o ridicăm spre Tine, Doamne; fie ca în acesta zi, sacrificiul nostru să găseasca graţie în faţa Ta pentru a-ţi plăcea Ţie, Doamne Dumnezeule.

P. Vino, sfinţitor etern Dumnezeu, şi binecuvântează acest sacrificiu pregătit în numele Tău sfânt.