În prealabil postat de Mihnea Dragomir

În Bucureşti, eu nu am auzit de salarii de 500 de RON. Cele mai mici salarii de care am auzit sunt de 680 de RON: femeile de serviciu de la grădiniţe.

Este multă sărăcie în România, dar este şi multă nemuncă. Un exemplu: periodic un cerşetor de pe strada mea îmi cerea un leu, ca să "îşi ia şi el o pâine". I-am spus: "îţi dau nu 1 leu, îţi dau 5 lei. Dar, de banii ăştia, trebuie să îmi mături curtea". Chestie de cel mult 30 de minute, curtea mea măsoară 350 de metri pătraţi. Şi e asfaltată. "Hai, dom'le, lasă-mă-n pace !" a fost răspunsul lui. După vreo lună, iar îmi cere un leu, pesemne că uitase. I-am adus aminte: "îmi menţin oferta ! Un măturat pe săptămână, 5 lei pe săptămână !" Nu l-am mai văzut de atunci.

Alt caz: căutam meditator de latină pentru copii. Dau pe goaglă şi listez 10 meditatori. Între 20 de RON (studenţi la clasice) şi 50 de RON pe oră (profesori). Intenţia mea era să fac o dată pe lună. În condiţiile lor de preţ, dar o dată pe lună, copiii mei fiind ocupaţi şi cu altele, pe lângă latină şi neavând nicio grabă. Am dat 10 telefoane, celor 10 meditatori cu anunţuri. Niciunul nu a acceptat. "O dată pe lună ? Nu, e prea puţin !" Eu cred că, cerşetori sau profesori, oamenii vor bani mulţi şi îi vor atunci. Cu cât mai puţin efort. Chestii de durată ? Nu, nu ne interesează.