Citat:
În prealabil postat de Yasmina
Daca surprinzi pe sotul celei mai bune prietene cu o alta femeie,iar atitudea lor este romantica,ce faci?Este pacat sa-i spui sotiei ce se petrece,sau este un fapt bun?
Eu zic ca este un fapt bun(care urmareste binele),desi constiinta tot te mustra ca esti mesagerul unor vesti atat de proaste!
|
Greu de spus ! Asta, da, dilemă morală ! Asta este ceea ce bunica mea, Dumnezeu să o ierte, ar fi numit "o situație". Totuși, știind că nu există problemă pe care reflecția morală să nu o poată rezolva, să încercăm și noi să aplicăm ceea ce știm de la Domnul și Învățătorul nostru la acest caz particular.
Mai întâi, sesizăm imediat că, dacă spunem, în mod sigur nu este păcat. Păcat ar fi numai dacă noi înșine țintim a-i face ochi dulci aceluia, caz în care, spunându-i prietenei noastre, de fapt urmăm un plan de a o despărți de soțul ei. Dar, în acest caz special, păcatul e în intenție, nu în fapta însăși: scopul urmărit este un scop rău, nu mijlocul folosit, de a spune adevărul. A urmări scopuri intrinsec rele cu mijloace rele, bune sau moral neutre este rău.
În rest, nici Cristos, nici Biserica Sa nu ne impune tăcere în acest caz. Prin urmare, a spune nu este păcat grav. Dimpotrivă, a pune pe prietena noastră în gardă e un lucru bun, iar a spune adevărul e un mijloc bun. A urmări un scop bun cu mijloace bune ori moral neutre este bine.
Pe de altă parte, una este să spunem despre asta că "nu este păcat" și altceva este să spunem "nu încalcă virtutea prudenței". Isus ne cere nu numai să nu mințim, ci ne cheamă și la prudență. "Fiți înțelepți ca șerpii" spune El. În această privință, e mai complicat și depinde de la caz la caz. Ce se va întâmpla dacă spunem ? S-ar putea întâmpla ca el să nu se corecteze, ci să își înșele soția mai departe, în schimb ea să răspundă altfel decât o creștină ar face-o: ar putea, de exemplu, să îl înșele la rândul ei, ca să se răzbune. Sau, s-ar putea să intenteze divorț și să se "recăsătorească" făcând un rău eventualilor copii și sufletului ei. Ori, încă și mai previzibil ar putea să facă viața lui și a ei un coșmar, cu reproșuri recurente, cu aluzii la cele trecute, care, cu cât trece timpul, cu atât pot părea mai monstruoase.
Mai există un aspect: noi avem datoria de a spune adevărul celor în drept să îl cunoască. Dacă șeful firmei unde lucrez mă întreabă frontal: "Popescu bea sau nu bea vodcă în birou ?" eu trebuie să-i spun (=ar fi un păcat dacă aș ascunde): fiindcă șeful meu este în drept să cunoască acest lucru, în baza autorității sale. Dar, să modificăm un pic lucrurile. De data asta, șeful mă cheamă și mă întreabă la fel de frontal: "Am auzit că Popescu se ceartă cu vecinii. Este adevărat ?" În acest caz, eu nu am obligația morală de a-i spune adevărul pe care îl cunosc, și anume că prietenul meu Popescu își înjură vecinii în fiecare week-end, ci pot foarte bine să mă eschivez, declarând că nu știu nimic despre acest lucru. De ce ? Fiindcă, de data aceasta, este un adevăr pe care șeful nu este în drept să îl știe, nu se află sub autoritatea lui.
Acuma, să revenim la problema noastră: există sau nu există un drept al soției de a cunoaște dacă soțul o înșeală sau nu ? Aș înclina mai degrabă spre un răspuns negativ (dar trebuie să mai reflectez).
Având în vedere toate aceste lucruri, rezultă că, deși a spune prietenei despre soțul ei ușuratec nu este păcat, totuși e un lucru care, în cele mai dese împrejurări, nu trebuie făcut: eroare de prudență. Ce aș face eu în asemenea caz neplăcut și dificil ? Aș vorbi cu el despre asta. I-aș spune că nu e un lucru plăcut lui Dumnezeu și aș vrea mult să nu mai facă asta niciodată. Poate că am să pierd o prietenie, dar există o șansă să câștig un suflet pentru Cristos.