Cred ca omul sfant e intruchiparea unor paradoxuri: prin el lumineaza Hristos dar, in acelasi timp, el se vede ca fiind ultimul pacatos. Il poarta pe Hristos in el, dar simte inca iadul din el. E exemplu pentru ceilalti, dar vorbeste numai despre propria nimicnicie. E judecat de altii, dar el nu judeca pe nimeni. E urat de multi, dar el iubeste pe toata lumea. E considerat intelept de unii, dar el se vede total nestiutor. E hulit de multi, dar el ajuta pe toata lumea. Unii il vor in frunte, iar el fuge si se pune in slujba tuturora. E "scuipat" de multi, iar el "spala" picioarele tuturor.
Har, smerenie si jertfa de sine.
__________________
Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda, paguba precum câștigul și străinul ca fratele?
Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor! (Matei 16:11)
Omul deține atâta Adevăr câtă Iubire dăruie.
|