Citat:
În prealabil postat de Scotland The Brave
Ramin cu o intrebare:[b]daca mantuirea este atat de greu de obtinut,mai ales cand esti ancorat in lume,cum poti totusi sa atingi sfintenia?
|
Mai întâi, trebuie respinsă această idee care nu vine de la Dumnezeu: că mântuirea ar fi ceva atât de greu de obținut.
"Câți oameni se vor mântui ?" este o întrebare adresată, într-o formulare sau alta, de multe ori de Apostoli lui Cristos. Domnul evită un răspuns clar, sugerând totuși că numărul mântuiților este considerabil inferior numărului damnaților. În același sens sunt și revelațiile particulare. Dar una este a spune "puțini se mântuiesc" și alta a spune "foarte greu se mântuiesc oamenii". Sesizăm imediat diferența dacă spunem "puțini oameni învață franceza" versus "tare greu mai învață franceza oamenii". Prima este o constatare a unui lucru obiectiv, pe când a doua este demobilizare psihologică: eu, dacă aud că franceza e un lucru foarte greu, nici nu mai îmi vine să mă apuc de ea.
Deci, în timp ce se poate susține că Isus a zis că puțini se vor mântui, nu se poate argumenta că ar fi spus că mântuirea se obține greu. A spus asta despre bogați, că se vor mântui greu, nu despre oameni în general.
Pe urmă, trebuie respinsă ideea că mântuirea e mai greu de obținut în lume. Puțini oameni au chemarea excepțională de a trăi în călugărie, ducând o viață asemănătoare îngerilor încă din lumea aceasta. Cei mai mulți au chemarea de a trăi în lume. Avem atâția sfinți care au trăit în lume. Suntem chemați să fim "sarea pământului", să fim "levura care face aluatul să crească", să fim "lumina lumii". Desigur, una este "a trăi în lume" și altceva este "a fi ancorat în lume". Apostolul ne spune "să fim în lume, dar să nu fim ai lumii", cu alte cuvinte să fim ancorați în Cristos și nu ancorați în lume. Dar misiunea noastră cea mai mare, și cu precădere misiunea laicilor din Biserică, este de a fi "popor ales, preoție împărătească", transfigurând lumea, făcând ca legile ei să fie legile lui Dumnezeu, detronându-l pe Adversar ca "prinț la lumii acesteia" și încoronându-L pe Domnul ca rege al lumii, continuând în plan temporal ceea ce Isus a început în plan spiritual.
În sfârșit, una e mântuirea, alta e sfințenia. Sfinții sunt oameni despre care știm în mod sigur că s-au mântuit. Dar ei au virtuți eroice, sunt propuși de Biserică spre a ne fi modele. Ei au făcut mult mai mult decât minimul necesar mântuirii, lucru pe care catolicii îl numesc "fapte suprameritorii".
Pentru noi ceilalți, care nu suntem sfinți, este foarte, foarte important să știm că ne vom mântui cu absolută siguranță dacă, la capătul vieții, vom fi în stare de grație sfințitoare. Iar pentru acest lucru e suficient să urmăm legile lui Dumnezeu, evitând ruptura de El care este păcatul capital.