[Mihnea Dragomir]

Pe de o parte, creştinismul nu este incompatibil cu republica. Poţi fi foarte bine un bun creştin şi un bun republican. Pe de altă parte, creştinismul este mult mai aproape de regat ca formă de guvernământ, decât de republică. Fără a o exclude pe a doua, este vorba de o preferinţă organică pentru prima.
Motivele sunt multiple. Acum, m-aş opri asupra unuia dintre ele, care este cel arătat de Biblie. Statul de referinţă a unei întregi spiritualităţi iudaice, precum şi a moştenitorului legitim al acestei spiritualităţi: Poporul lui Dumnezeu sau Biserica, este regatul davidic. De multe ori, cei care îşi amintesc atât de bine condiţiile umile ale naşterii şi vieţii Mântuitorului nostru uită că Acesta a fost os domnesc. Os domnesc a fost Preacinstita Maică a Sa, os domnesc a fost şi tatăl Său adoptiv. Sf Iosif a fost şi prinţ, şi muncitor, nu numai muncitor. Intrând în Capitala ţării, Domnul nostru a fost întâmpinat cu cuvintele: "Osana, fiule al lui David !" Descendenţa nobilă, în Sfânta Carte, este mult mai mult de un simplu simbol (în sensul de azi al termenului de simbol). Să ne amintim că, dintre fii lui Abraham, numai Isac este Fiul Promisiunii. Numai el este fiul femeii libere, pe când Ismael, deşi întâi născut, este fiul femeii sclave. În întraga Carte, vedem că nobleţea este ceva care contează şi nu poate fi întâmplător aceea că Dumnezeu S-a încarnat într-un om de cea mai augustă descendenţă. Misiunea lui Cristos pe pământ a fost aceea de a restaura regatul davidic. La început, în cu totul alt fel decât se aşteptau arhiereii. Ei aşteptau un descendent al lui David plin de maiestate văzută, or Unsul lui Dumnezeu a pus, mai întâi, bazele unui regat spiritual. Extinderea creştinismului nu numai în Palestina, ci în întregul Imperiu, extindere ajutată de Dumnezeu, a dus la încreştinarea a ceea ce era, pe atunci, Lumea. Împăraţii creştini au desăvârşit ceea ce Cristos a început, încoronându-L pe El ca Rege nevăzut al lumii. Şi noi suntem chemaţi să facem acelaşi lucru. Şi noi, mai ales noi, laicii, suntem chemaţi să Îl încoronăm pe El ca Rege şi să facem ca legile Lui să fie legile Cetăţii. Dar această lucrare, mai nobilă decât oricare alta ce se poate închipui, de a face ca cetatea oamenilor să devină Cetatea lui Dumnezeu, se poate face mult mai lesne şi mai organic cu ajutorul unor unşi ai lui Dumnezeu, cu ajutorul unor Davizi ai timpului nostru.