Nici eu nu înţeleg. Şi eu ascult rock şi uneori mi se pare poezie pură. Nu găsesc nimic satanist în ce ascult.
Sunt totuşi prudent şi mă feresc să ascult anumite piese sau formaţii. Iată de ce: pe de o parte ştiu că, chiar dacă mie nu mi se pare că ar avea ceva rău, diavolul este, totuşi, un mare seducător. Iar rockul seduce; şi încă teribil. Am observat că la concertele rock se manifestă un soi de religiozitate. Nu ţi se pare că scena e altarul iar formaţia sunt „oficianţii” cultului? Şi că ei comunică la un nivel energetic foarte puternic cu publicul, care îi adoră şi îi idolatrizează?
Pe de altă parte, a fi un creştin înseamnă şi să fii un om al rugăciunii. Dacă te poţi ruga şi să şi asculţi rock în acelaşi timp, înseamnă că nu depărtezi Duhul de la tine. Cred că rugăciunea e un bun verificator al stării în care ne aflăm şi dacă ceea ce facem (sau intenţionăm) este păcat sau nu. Mă refer la acea rugăciune în care simţi că Hristos e de faţă în orice moment.