[Eugen7]

În prealabil postat de Erethorn

Tocmai. Nu se precizeaza clar, dar nici in Ortodoxie nu se precizeaza clar (in sensul de invatatura dogmatica, de adevar de credinta...

In ortodoxia crestina se precizeaza clar necesitatea adormirii Maicii Domnului, caci ea are firea cazuta a lui Adam, cea muritoare, si doar Hristos este viata. Orice om se naste (din parintii sai) cu firea muritoare a lui Adam si doar prin moartea si invierea intru Hristos Iisus are viata cea adevarata.
Aceste adevaruri se studiaza in cadrul facultati de teologie ortodoxa crestina, mai ales la disciplina domgmatica.

În prealabil postat de Erethorn

404. Cum a devenit păcatul lui Adam păcatul tuturor urmaşilor săi? Întregul neam omenesc este în Adam "sicut unum corpus unius hominis - ca un singur trup al unui singur om275". Prin această "unitate a neamului omenesc", toţi oamenii sunt implicaţi în păcatul lui Adam, aşa cum toţi sunt implicaţi în dreptatea lui Cristos. Totuşi, transmiterea păcatului originar este un mister pe care nu-l putem înţelege pe deplin. Ştim însă prin Revelaţie că Adam primise sfinţenia şi dreptatea de la început nu numai pentru el, ci pentru întreaga natură umană: cedând în faţa ispititorului, Adam şi Eva săvârşesc un păcat personal, însă acest păcat afectează natura umană pe care ei o vor transmite într-o condiţie decăzută276. E un păcat ce se va transmite prin propagare la toată omenirea, adică prin transmiterea unei naturi umane private de sfinţenia şi de dreptatea de la început. De aceea, păcatul strămoşesc este numit "păcat" în mod analogic: este un păcat "contractat", nu "săvârşit"; o stare, nu un act.

Corect. Este intocmai cu doctrina ortodoxa a Sfintilor Parinti.

În prealabil postat de Erethorn

405. Deşi propriu fiecăruia277, păcatul originar nu are în nici unul dintre descendenţii lui Adam un caracter de greşeală personală. E privarea de sfinţenia şi de dreptatea de la început, însă natura umană nu este total alterată: este rănită în propriile-i forţe naturale, supusă ignoranţei, suferinţei şi stăpânirii morţii şi înclinată spre păcat (această înclinaţie spre rău se numeşte "concupiscenţă"). Botezul, dăruind viaţa harului lui Cristos, şterge păcatul strămoşesc şi îl întoarce pe om spre Dumnezeu, însă consecinţele acestui păcat asupra naturii slăbite şi înclinate spre rău persistă în om şi îl provoacă la luptă spirituală.

406. Învăţătura Bisericii despre transmiterea păcatului originar s-a precizat mai ales în secolul al V-lea, în mod deosebit sub impulsul reflecţiei Sfântului Augustin împotriva pelagianismului, şi în secolul al XVI-lea, în opoziţie cu Reforma protestantă. Pelagius susţinea că omul e în stare să ducă o viaţă moralmente bună prin puterea naturală a voinţei sale libere, fără ajutorul necesar al harului lui Dumnezeu; el reducea astfel influenţa greşelii lui Adam la aceea a unui exemplu rău. Primii reformatori protestanţi învăţau, dimpotrivă, că omul e total pervertit şi libertatea lui e anulată prin păcatul originar; ei identificau păcatul moştenit de fiecare om cu înclinaţia spre rău (concupiscenţa), care ar fi de neînvins. Biserica s-a pronunţat asupra sensului datului revelat privind păcatul strămoşesc îndeosebi la cel de-al doilea Conciliu de la Orange din 529278 şi la Conciliul Tridentin din 1546279.

Asa este.
Insa dupa cadera in pacat, dupa ruperea comuniunii cu Dumnezeu intru Duhul Sfant, dupa alterarea fiintei umane, dupa pierderea nemuririi... mai putea omul (atat Adam cat si urmasii lui) sa traiasca fara de pacat?

Era suficienta doar prezenta Duhului Sfant in om pentru a restaura firea cazuta (muritoare)? Raspunsul este NU, caci si Sfintii Vechiului Testament precum si Maica Domnului au fost plini de Sfantul Duh.

Doar Hristos Iisus intrupandu-se si luand firea cea cazuta a lui Adam, o videca de moarte de pacate si patimi... si o mantuieste, desavarseste si indumnezeieste.

Multumesc pentru efortul de a expune obiectiv credinta BC dle Erethorn. Este folositoare in studiul teologic ortodox, caci ne ajuta sa intelegem mai bine atat doctrina ortodoxa cat si asemanarie si deosebirile cu doctrina romano-catolica. Lucrurile nu trebuiesc tratate cu superficialitate.