[Erethorn]

În prealabil postat de Eugen7

Multumim.
Totusi aici nu se precizeaza clar daca Maica Domnului la sfarsitul vietii, a murit (adormit) si a fost inviata de Hristos Iisus.

Tocmai. Nu se precizeaza clar, dar nici in Ortodoxie nu se precizeaza clar (in sensul de invatatura dogmatica, de adevar de credinta, a carui neasculare constituie pacat de moarte).

În prealabil postat de Eugen7

De asemenea va rog sa detaliati corespunzator invatatura BC cu privire la "pacatul original".

404. Cum a devenit păcatul lui Adam păcatul tuturor urmaşilor săi? Întregul neam omenesc este în Adam "sicut unum corpus unius hominis - ca un singur trup al unui singur om275". Prin această "unitate a neamului omenesc", toţi oamenii sunt implicaţi în păcatul lui Adam, aşa cum toţi sunt implicaţi în dreptatea lui Cristos. Totuşi, transmiterea păcatului originar este un mister pe care nu-l putem înţelege pe deplin. Ştim însă prin Revelaţie că Adam primise sfinţenia şi dreptatea de la început nu numai pentru el, ci pentru întreaga natură umană: cedând în faţa ispititorului, Adam şi Eva săvârşesc un păcat personal, însă acest păcat afectează natura umană pe care ei o vor transmite într-o condiţie decăzută276. E un păcat ce se va transmite prin propagare la toată omenirea, adică prin transmiterea unei naturi umane private de sfinţenia şi de dreptatea de la început. De aceea, păcatul strămoşesc este numit "păcat" în mod analogic: este un păcat "contractat", nu "săvârşit"; o stare, nu un act.

405. Deşi propriu fiecăruia277, păcatul originar nu are în nici unul dintre descendenţii lui Adam un caracter de greşeală personală. E privarea de sfinţenia şi de dreptatea de la început, însă natura umană nu este total alterată: este rănită în propriile-i forţe naturale, supusă ignoranţei, suferinţei şi stăpânirii morţii şi înclinată spre păcat (această înclinaţie spre rău se numeşte "concupiscenţă"). Botezul, dăruind viaţa harului lui Cristos, şterge păcatul strămoşesc şi îl întoarce pe om spre Dumnezeu, însă consecinţele acestui păcat asupra naturii slăbite şi înclinate spre rău persistă în om şi îl provoacă la luptă spirituală.

406. Învăţătura Bisericii despre transmiterea păcatului originar s-a precizat mai ales în secolul al V-lea, în mod deosebit sub impulsul reflecţiei Sfântului Augustin împotriva pelagianismului, şi în secolul al XVI-lea, în opoziţie cu Reforma protestantă. Pelagius susţinea că omul e în stare să ducă o viaţă moralmente bună prin puterea naturală a voinţei sale libere, fără ajutorul necesar al harului lui Dumnezeu; el reducea astfel influenţa greşelii lui Adam la aceea a unui exemplu rău. Primii reformatori protestanţi învăţau, dimpotrivă, că omul e total pervertit şi libertatea lui e anulată prin păcatul originar; ei identificau păcatul moştenit de fiecare om cu înclinaţia spre rău (concupiscenţa), care ar fi de neînvins. Biserica s-a pronunţat asupra sensului datului revelat privind păcatul strămoşesc îndeosebi la cel de-al doilea Conciliu de la Orange din 529278 şi la Conciliul Tridentin din 1546279.