Citat:
În prealabil postat de Eugen7
Multumim.
Totusi aici nu se precizeaza clar daca Maica Domnului la sfarsitul vietii, a murit (adormit) si a fost inviata de Hristos Iisus.
|
Tocmai. Nu se precizeaza clar, dar nici in Ortodoxie nu se precizeaza clar (in sensul de invatatura
dogmatica, de adevar de credinta, a carui neasculare constituie pacat de moarte).
Citat:
În prealabil postat de Eugen7
De asemenea va rog sa detaliati corespunzator invatatura BC cu privire la "pacatul original".
|
404. Cum a devenit păcatul lui Adam păcatul tuturor urmașilor săi? Întregul neam omenesc este în Adam "sicut unum corpus unius hominis - ca un singur trup al unui singur om275". Prin această "unitate a neamului omenesc", toți oamenii sunt implicați în păcatul lui Adam, așa cum toți sunt implicați în dreptatea lui Cristos. Totuși, transmiterea păcatului originar este un mister pe care nu-l putem înțelege pe deplin. Știm însă prin Revelație că Adam primise sfințenia și dreptatea de la început nu numai pentru el, ci pentru întreaga natură umană: cedând în fața ispititorului, Adam și Eva săvârșesc un păcat personal, însă acest păcat afectează natura umană pe care ei o vor transmite într-o condiție decăzută276. E un păcat ce se va transmite prin propagare la toată omenirea, adică prin transmiterea unei naturi umane private de sfințenia și de dreptatea de la început. De aceea, păcatul strămoșesc este numit "păcat" în mod analogic: este un păcat "contractat", nu "săvârșit"; o stare, nu un act.
405. Deși propriu fiecăruia277, păcatul originar nu are în nici unul dintre descendenții lui Adam un caracter de greșeală personală. E privarea de sfințenia și de dreptatea de la început, însă natura umană nu este total alterată: este rănită în propriile-i forțe naturale, supusă ignoranței, suferinței și stăpânirii morții și înclinată spre păcat (această înclinație spre rău se numește "concupiscență"). Botezul, dăruind viața harului lui Cristos, șterge păcatul strămoșesc și îl întoarce pe om spre Dumnezeu, însă consecințele acestui păcat asupra naturii slăbite și înclinate spre rău persistă în om și îl provoacă la luptă spirituală.
406. Învățătura Bisericii despre transmiterea păcatului originar s-a precizat mai ales în secolul al V-lea, în mod deosebit sub impulsul reflecției Sfântului Augustin împotriva pelagianismului, și în secolul al XVI-lea, în opoziție cu Reforma protestantă. Pelagius susținea că omul e în stare să ducă o viață moralmente bună prin puterea naturală a voinței sale libere, fără ajutorul necesar al harului lui Dumnezeu; el reducea astfel influența greșelii lui Adam la aceea a unui exemplu rău. Primii reformatori protestanți învățau, dimpotrivă, că omul e total pervertit și libertatea lui e anulată prin păcatul originar; ei identificau păcatul moștenit de fiecare om cu înclinația spre rău (concupiscența), care ar fi de neînvins. Biserica s-a pronunțat asupra sensului datului revelat privind păcatul strămoșesc îndeosebi la cel de-al doilea Conciliu de la Orange din 529278 și la Conciliul Tridentin din 1546279.