[MariS_]

În prealabil postat de N.Priceputu

Părintele Galeriu mergea prin lume trăgând după sine un imens năvod. Peştii intrau de bună voie în el, de dragul părintelui. Şi erau de toate felurile: catolici, sectari, yoghini, masoni, atei, „jidani”, securişti, oameni de mare cultură, intelectuali, dar şi oameni simpli, muncitori, ţărani. Pe toţi îi iubea, pe toţi îi dorea în plasa sa - Biserica. Şi, cu dragostea şi înţelegerea sa, a reuşit să-i aducă pe mulţi. Nedelimitându-se de nimeni, cuprinzându-i pe toţi. Nu spunându-le că toate sunt bune, ci arătându-le, mai degrabă, că locul în care se aflau ei era doar un început.
Bineînţeles că asta pe mulţi îi smintea. Dar oare nu aşa făcuse şi Domnul?
În felul acesta a înţeles să iubească Ortodoxia şi în felul ăsta a apărat-o: slujindu-şi semenii.

M-am gândit mult cu privire la duhovnicii care ne-au format. Am putea spune că fiecare mare duhovnic a format o şcoală de gândire. Iar uneori diferenţele între aceste şcoli sunt foarte mari. Într-un fel vorbesc ucenicii Părintelui Galeriu, într-un fel cei ai Părintelui Arsenie Boca, într-un fel ai Părintelui Teofil, Arsenie Papacioc sau Iustin Pârvu. Uneori sunt deosebiri radicale. Mă gândesc, totuşi, că probabil aceste deosebiri, divergenţe, apar mai degrabă între noi, fiii lor duhovniceşti, şi nu au apărut între ei. Sunt situaţii în care unii dintre noi aproape îl anatematizează pe Părintele Stăniloae, de exemplu, ca neconform cu Sfinţii Părinţi. Deşi nimeni nu i-a studiat şi tradus mai bine.

Ortodoxia este sobornicească. Noi nu credem în infailibilitatea nici măcar a sfinţilor, luaţi singular. Noi credem în adevărurile exprimate în sinoade.

Ce soluţie găsim pentru a scăpa de aceste divergenţe?

Ati sesizat foarte bine ca in ortodoxia noastra, dar nu numai, exista mai multe scoli. Diferentele intre ele sunt date de pozitionarea maestrului, adica a parintelui fondator. In mare exista cam trei poziti distincte: cea de aparator al Ortodoxiei, cea de pescar al Ortodoxiei si cea de mijloc, intre cele doua. Ca sa exemplific, scoala parintelui Cleopa se centreaza pe apararea Ortodoxiei, cea a parintelui Galeriu pe pescuirea cat mai multor adepti catre Ortodoxie, iar cea a parintelui Staniloaie se concentreaza pe ambele deopotriva. Sigur, se pot face excese in toate trei scolile. S-ar putea spune ca excesele dintr-o parte ar compensa excesele din cealalta, dar nu e chiar asa de simplu. Apararea pune foarte mare pret pe corectitudine, pescuirea pe bunatate. Ele sunt si trasaturi ale fondatorului, parintele Cleopa fiind foarte corect si, implicit, sever, pe cand parintele Galeriu era bunatatea intruchipata. Iar parintele Staniloaie avea un echilibru foarte fin intre corectitudine si bunatate, totusi, parca, cu mic avantaj pentru ultima. Problema, insa, eu o vad altfel: care e tendinta? care dintre scoli are viitor? si care va disparea incet, incet? Si concluzia mea este ca scoala parintelui Cleopa se va dezvolta impetuos, cea a parintelui Galeriu va sucomba, iar cea a parintelui Staniloaie se va diminua ca importanta. Aparatorii vor prelua conducerea, pentru ca e mai simplu sa lovesti in altul decat sa-l atragi prin bunatate. Prima atitudine iti lasa ego-ul neschimbat, ba chiar ti-l umfla, ca te simti mai sus decat sectarul, mai indreptatit decat el, poti ramane sarcastic, tafnos, dascalitor, pe cand ultima pretinde o imbunatatire a ta mai intai ca sa poti sa fii bun mai apoi cu altul. Dar nu e numai asta. Mai urmeaza si semnele sfarsitului care se vor tot inmulti de aci incolo si care vor face ca fiecare confesiune sa declare ca ea este RAMASITA, Biserica cea adevarata, singura necazuta, unica detinatoare a adevarului, harului si mantuirii. Lupta va deveni pe fata si va lua amploare si proportii teribile, fiecare vazand in vecinul nu pe aproapele, ci pe satana. Nu se va mai pune problema cum sa-mi ajut vecinul, ci cum sa ma pazesc de vecinul, iar mai apoi, cum sa moara capra vecinului, si la urma cum sa moara chiar ... vecinul. Aceasta tendinta incerc din rasputeri s-o stavilesc, insa, sunt constient ca ea nu mai poate fi oprita. Dumnezeu cu mila.
Har, smerenie si jertfa de sine.