Traiesc uneori reveria ca vom avea candva o literatura de prima mana, izvorita din ingemanarea Ortodoxiei cu Literele. Perioada interbelica a fost un exercitiu, dupa opinia mea, partial esuat. Vocatia poetului roman este, cred eu, isihia.
Arghezi si Voiculescu s-au apropiat oarecum dar au esuat in literatura. Sunt totusi primii muguri vigurosi ai unei posibile primaveri.
Linia apuseana (geniile romantice si postromantice) constituie, dupa mine, un experiment interesant dar categoric doar o treapta pe care m-as bucura sa batem fara pierdere de vreme.
O vreme, am crezut ca Mircea Cartarescu este raspunsul la asteptarile mele. M-am inselat, in valuri: era mai intai un apolinic, apoi s-a dovedit un calator prin viscerele infrapsihicului.

Sa fie poezia "pura" o cadere? Refuz sa accept, deocamdata, o astfel de varianta si cred ca isihasmul va inflori in viitor tocmai sub forma poeziei capabile sa exprime si altceva decat emotii caldicele si tembele (ma refer la subproductiile literare cu tematica crestina, care au rolul lor in viata cetatenilor ortodocsi, dar care nu se pot numi arta).

Cred ca arta crestina exprimata sublim in pictura si muzica bizantina depaseste cu mult productia literara.