Chestiunea se bazeaza pe smerenie.Daca odata ce fiinta este distrusa in interior prin harisma si apoi cade si intr-o distrugere exterioara..atunci se realizeaza crucea.Cand il ai pe Dumnezeu in tine ii poti simti absenta,asta e puritatea dar si infernul.Exista riscul de a te simti in sclavie,si atunci viata e un gunoi.E un proces riscant intr-adevar...
Desi se pune problema ca nu putem da decat din ale Lui,trebuie sa ne gandim ca fariseii erau oameni care contau pe propria lor forta .Smerenia consta in a sti ca „eu” nu permite inaltarea,trebuie sa recunosti ca tot ceea ce ai bun nu e de la tine,iar pentru ce am de altundeva tot ce imi insusesc devine dara valoare
In desavarsire nimic,absolut nimic din suflet nu mai spune eu.Asta e o mare fericire...