View Single Post
  #99  
Vechi 29.04.2011, 22:43:54
delia31's Avatar
delia31 delia31 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.01.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.742
Implicit

[quote=Scotland The Brave;357224]Ultima parte

Una dintre primele reprezentari ale lui Iuda si una dintre primele aparitii figurative ale lui Isus pot fi regasite pe un mic cufar din fildes, afla la British Museum,datand din anii 420-430 si provenind din Italia.intr-un spatiu redus,doua scene au fost gravate una langa cealalta: rastignirea lui Isus si spanzurarea lui Iuda. Isus poseda deja atributele pe care I-le aplicase epoca:seamana cu un fel de atlet, cu ochi larg deschisi, brate larg desfacute, un soi de panza in jurul salelor-celebrul perizonium.Titulus (pancarta) purtand inscriptia Rex Iud,in inaltul Crucii.La picioarele acesteia, o femeie si un barbat in toga, fara indoiala o femeie sfanta si Ioan.In partea cealalta, un centurion imbracat dupa ,,moda galica",cu pantaloni, tunica, pelerina, capul descoperit, ridica mana catre trupul lui Isus,agitand o lance inexistenta:Longinus,centurionul,este pe cale sa-l rapuna pe Hristos.La stanga iata-l pe Iuda,in tunica si pelerina.Este spanzurat de un copac iar picioarele i-se balanganesc in aer.Punga cu bani zace la pamint intredeschisa iar banii cad din ea.La o prima vedere nimic altceva decat elementele traditionale.

Si totusi ce ciudata idee de a pune astfel unul langa celalalt tradatorul si tradatul, unul cu bratele pe cruce, celalalt cu bratele pe langa trup,unul cu ochii deschisi celalalt cu ei inchisi,dar amandoi atarnati pe o bucata de lemn,unul pe Cruce,celalalt printr-o sfoara de un copac.Mai mult,daca privesti mai atent, realizezi ca cele doua bucati de lemn chiar se ating: sub greutatea lui Iuda,creanga se apleaca si vine sa mangaie barna transversala a Crucii.Copacul este locuit: pierdut in frunzis,un cuib adaposteste doi pui de pasare,pe care mama vine sa-i hraneasca pe aceiasi creanga.Doua veti care incep in timp ce doua veti se sfarsesc.Gestul lui Iuda,care-l da pe Domnul pe mana edililor Ierusalimului raspunde gestului simetric al lui Dumnezeu care-si da Fiul pe mana oamenilor.

Sunt cele doua aspecte ale aceluiasi plan.Lemnul copacului spanzuratului si lemnul Crucii se ating in acelasi proces si acolo unde moartea pare sa triumfe, moartea lui Isus, ca si moartea lui Iuda, savirsite in tristetea discipolilor,in violenta gestului centurionului,acolo,in realitate viata lucreaza.Impercetibila,simbolica,dar lucreaza in acele trei mici fiinte pierdute in ramurile frunzisului.Pentru ca oameni sa fie salvati,pentru ca ei sa se bucure de viata,asa cum a fost profetit,Dumnezeu trebuia sa moara.QUOTE]




Hristos a inviat!
Si eu aveam nedumeriri in legatura cu moartea lui Iuda, so, special thanks Scot pentru postarile tale super documentate.

Intrucat personajul Iuda si destinul lui au inspirat de-a lungul vremii multe speculatii nu doar teologice dar si literare ori artistice – asa cum ai amintit de basorelieful in fildes de la British Museum – se pare ca tema pomului adamic, a copacului iscarioteanului si a lemnului crucii lui Hristos a inspirat destui artisti si destule pagini de literatura, paralelisme, simetrii si imagini in oglinzi paralele.
Ultimele randuri ale postarii tale (underlined) m-au dus cu gandul la o povestire a lui Vasile Voiculescu ce se cheama chiar „Copacul lui Iuda”.
Nu stiu de unde s-a inspirat dar...lectura placuta!


„Era in noaptea de groaza cand ceata de ostasi si slujitori prinsesera pe dulcele Mantuitor si-l purtau, legat, de la Ana la Caiafa si inapoi. Judecata aspra se urma, grabita, in intuneric si Fiul Omului indura tacut toata batjocura, scuipari si loviri peste obraz. Toti il parasisera, Petre se lepada a doua oara, sfintele femei plangeau incuiate in casa, iar bietii ucenici, inspaimantati, se risipisera ca un stol de cocori pribegi apucati de furtuna si ramasi fara de carmaciu.

In acest timp un om, cumplit la vedere, ratacea, orbecaind prin paraginele gradinei Getsemani. Parea o iasma scapata din iadul cel mai afund cum se izbea de trunchiuri, purtand incolacita pe brat o funie noua si imprastiind in preajma-i o spaima fara de nume. El umbla plecandu-si genunchii tremuratori in fata fiecarui copac – si erau acolo mii – rugandu-se de fiecare sa aiba mila de el.

- „ Indura-te, tu macar si lasa-ma sa ma spanzur de cea mai oropsita din cracile tale”.

Dar copacul, zguduit de friguri, isi inalta ca intr-un vartej bratele noduroase in sus, sa nu-l poata atinge si pangari omul blestemat ce-i plangea la radacina… Si de la copac la copac, odata cu omul, alerga vijelia, spaima si nebunia.

Umbla astfel de ceasuri intregi, cand ajunse langa un cedru batran, care la apropierea lui statu neclintit. Era un urias cedru milenar, sub care David isi cantase psalmii, la umbra caruia judecase Solomon si proorocise Isaia. Iuda ingenunchie pentru a mia oara la poala batranului copac si se ruga iarasi:

- „ Indura-te, tu cel putin da-mi alinare! Apa, cand vreau sa ma arunc in ea, fuge de mine; fierul ascutit sare cat colo cand se atinge de el pieptul meu si cu nici un chip nu ma pot ucide… Indura-te tu si ingaduie sa-mi spanzur trupul blestemat de una din crengile tale !...

Si iata ca cedrul patriarhilor, cunoscator al tainei, intinse si isi pleca milostiv unul din bratele-i puternice si omul acela putu sa-si potoleasca setea de moarte. Si, cat ai clipi, de una din ramurile uriasului se legana domol ucenicul cel viclean prin care se implinise scriptura si se deschisesera portile zavorate pe unde navalea spre lume vremea cea noua.

Atunci o noua vijelie, si mai nebuna, se dezlantui in bezna gradinei, izvorata din mania celorlalti copaci care, framantandu-si frunzisul, strigau pana la nori impotriva cedrului:

- „ De ce ne pangaresti neamul și gradina noastra, pe veci? „

- „ Voi nu cunoasteti taina Mielului dat spre junghiere pentru spalarea pacatelor lumii cu sangele lui… Dar ati vazut ca sub mine s-a rugat Mantuitorul inainte de a fi prins de catre ostasi si cel din urma cuvant al lui a fost "iertare pentru Iuda"; cea din urmă porunca ce mi-a dat a fost sa am grija de chinuitul sau ucenic si sa-l scap de povara unei vieti mai rea decat iadul! „ ( la fraza asta a cedrului lui Voiculescu nu subscriu deloc )

Si furtuna nu se potoli multa vreme inca.

A doua zi, cand s-a hotarat moartea lui Iisus si s-au inceput pregatirile de osanda, trebuia o cruce pe care sa-l spanzure si să-l tintuiasca. Cativa slujitori intrara in gradina Getsemani sa taie un lemn din care sa alcatuiasca unealta de supliciu.
Dar nici un copac nu primea sa ajute la osanda si uciderea Domnului si sa slujeasca astfel celor rai. Topoarele isi stricau taisul in trunchiurile invartosate ca piatra, fierastraiele isi rupeau panzele zimtuite; si asa, din copac in copac, incercand, caznind si ocarand, slujitorii ajunsera la cedrul cel falnic, podoaba gradinii.
Copacul verde, plin de vanj si viata, astepta linistit, cu o craca uscata, groasa, smulsa parca de un fulger si daramata jos la tulpina... Intr-o doara, amarate, slugile lovira si in el. Dar minune, topoarele se infipsera cu putere in trunchiul din care sareau, in toate partile, aschii, ca intr-un lemn moale de salcie...
Curand o cruce grosolana de lemn nestrunjit era gata incarcata pe umerii robilor si pornita spre palatul lui Pilat, de unde pleca alaiul osandei. Dar pe cand se clatina zguduit de loviturile topoarelor, cedrul spunea celorlalti copaci ce-l blestemau ca tocmai el s-a gasit sa primeasca rastignirea Mantuitorului:

- „ Taceti si domoliti-va ca voi nu pricepeti adancul tainelor. Blestemul lumii nu se poate indica altfel: trebuia ca cel mai vinovat cu cel mai fara de pata sa se intalneasca odata; ca mila cea mai desavarsita sa se reverse peste vina cea mai fara de iertare si sa o copleseasca; omul cel mai josnic si Dumnezeu sa sufere aceleasi chinuri la un loc... Eu am fost cel sortit de proorocii acestei intalniri binecuvantate si randuit ca trupurile amandurora sa spanzure de mine. Uitati-va, eu duc acum Mantuitorului cainta lui Iuda!”


E doar o lucrare literara fara pretentia ca expune adevaruri evanghelice; nu intentionez sa o analizez, deoarece exista in ea o contradictie dpdv ortodox. Se pare ca autorul vede o taina abisala care il uneste pe tradator cu cel tradat, pe cel mai vinovat dintre oameni cu cel mai fara de prihana, prin aceea ca tocmai din creanga de care s-a spanzurat Iuda trebuia facuta crucea rastignirii si prin asta, cainta lui Iuda ar fi ajuns la Dumnezeu. Viziunea asta apocatastatico-metafizica, cum ca orice tradare, blasfemie sau faradelege primeste pana la urma iertarea indiferent de starea omului care a comis-o nu e ortodoxa.
Reply With Quote