Citat:
În prealabil postat de VladCat
viața în care îl ai pe El este mai ușoară și mai plină de iubire decât ne putem noi imagina...iar suferința pentru înstrăinarea față de el se transformă într-o stare pe care oamenii o numesc ”suferință care transfigurează” dar care de fapt ar trebui numită cu un concept total nou fiindcă nu mai are nici o legătură cu suferința așa cum o înțelegem acum ci poate fi mai degrabă comparată cu o revărsare de lumină.
|
Suferinta cu el prin suportare primeste o energie divina,practic primeste un har care umple vidul creeat in suflet,intr-adevar.Ma bucur ca aprobi.
Spuneam de un paradox cum ca nu il poti iubi pe el adevarat daca nu il iubesti pe El.Deci de ce viata nu poate fi cu amandoi?caci evident are castig din ambele parti chiar daca asta ar insemna sa spun de o anumita „momire” a harismei.
Mai spuneam ca viata cu El nu e atat de simpla,durerea mantuitoare nu e atat de simpla,Dumnezeu fiind atunci in extrema raului.