Cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur la Pasti 
 
De este cineva bun credincios și iubitor de  Dumnezeu, să se îndulcească de acest praznic bun și luminat; de este  cineva slugă înțeleaptă, să intre bucurându-se întru bucuria Domnului  său; de s-a ostenit cineva postind, să-și ia acum dinarul; de a lucrat  cineva din ceasul dintâi, să-și ia astăzi dreapta plată; de a venit  cineva după ceasul al treilea, mulțumind să prăznuiască; de a ajuns  cineva după ceasul al șaselea, nimic să nu se îndoiască, că de nimic nu  se va păgubi; de a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se  aproprie, nimic îndoindu-se; de a ajuns cineva numai în ceasul al  unsprezecelea, să nu se teamă că a zăbovit, că milostiv fiind Stăpânul,  primește pe cel din urmă ca pe cel dintâi; odihnește pe cel din al  unsprezecelea ceas, ca și pe cel ce a lucrat din ceasul întâi; pe cel de  pe urmă îl miluiește și pe cel dintâi îl mângâie; și aceluia plătește  și acestuia dăruiește și faptele primește și cu voința se împacă, și  lucrul cinstește și socoteala o laudă. Pentru aceasta, intrați toți  întru bucuria Domnului nostru și cei dintâi și cei de al doilea luați  plata. Bogații și săracii împreună dănțuiți. Cei ce v-ați înfrânat și  cei leneși cinstiți ziua. Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit,  veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți; vițelul este  mare, nimeni să nu iasă flămând, toți vă îndulciți de ospățul credinței;  toți luați bogăția bunătății. Nimenea să nu plângă pentru sărăcie, că  s-a arătat Împărăția ce de obște. Nimenea să se tânguiască pentru  păcate, că iertarea din groapă a răsărit. Nimenea să nu se teamă de  moarte, că ne-a slobozit pe noi moartea Mântuitorului. Stinsu-o-a pe  dânsa Cel ce a fost ținut de aceea. Prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la  iad. Amărâtu-l-a pe dânsul, gustând Trupul Lui. Și aceasta mai înainte  apucând Isaia, a strigat: iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-Te pe  Tine jos. Amărâtu-s-a că s-a stricat. Amărâtu-s-a că s-a batjocorit.  Amărâtu-s-a că s-a omorât; amărâtu-s-a că s-a surpat; amărâtu-s-a că s-a  legat. Luat-a trupul și de Dumnezeu s-a lovit; luat-a pământ și s-a  întâmpinat cu cerul; luat-a ceea ce a văzut și a căzut întru ce n-a  văzut. 
Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința?  Sculatu-S-a Hristos și au căzut dracii; înviat-a Hristos și se bucură  îngerii; înviat-a Hristos și viață viețuiește; înviat-a Hristos și nici  un mort nu este în groapă, că Hristos sculându-Se din morți începătură  celor adormiți, Aceluia este Slava și cinstea în vecii vecilor. Amin!
		 
		
		
		
		
		
		
			
				__________________ 
				Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
			 
		
		
		
		
		
	
	 |