[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Melissa

Totusi, cineva TREBUIA sa-l vanda pe Iisus, pentru ca El sa fie rastignit, sa patimeasca, sa moara pentru pacatele lumii si apoi sa INVIE .
Deci Dumnezeu stia acest "scenariu" atunci cand l-a trimis pe Fiul Sau pe pamant.Ca doar de aceea L-a trimis, sa ia asupra Lui, pacatele lumii.

Si atunci, de ce sa nu credem ca si Iuda a fost "programat"???Mai mult, oricine l-ar fi vandut, avea acelasi sfarsit.Poate tocmai ca sa intelegem ca NU TREBUIE sa-l vindem pe Dumnezeu niciodata!Poate sinuciderea a fost simbolica. Sa ne arate Dumnezeu cum sfarsesc cei ce il TRADEAZA : in mainile diavolului!

Salut Melissa,

Îţi răspunde Părintele Galeriu în teza sa de doctorat, "Jertfă şi Răscumpărare", la pagina 167. Dacă vă interesează, vă pot trimite pe email cartea scanată, deoarece se găseşte foarte greu şi numai la anticariate. Eu am citit-o de două ori şi o voi reciti probabil.


De asemenea, faptul că «Fiul Omului» pregustă învierea încă înainte de evenimentele care L-au dus pe Golgota, însemnă că taina şi puterea învierii nu sînt strict dependente de nici o ambianţă -seculară, sînt independente chiar şi de Golgota; e un fapt divin absolut liber, dincolo de orice accident sau determinism dinafară. Nu se poate pune deci întrebare simplistă: cum am fi avut revelaţia învierii, faptul capital al Evangheliei, dacă nu ar fi avut loc trădarea lui Iuda, procesul intentat de Ana şi Caiafa şi osînda confirmată de Pilat? Nu aceştia sînt factorii determinanţi. «Fiul Omului merge precum este scris şi vai aceluia prin care se vinde» (Matei XXVI, 24). De aceea nu se poate spune: «dacă Iuda e un instrument al învierii, atunci de ce e osîndit?» El este osîndit în păcatul şi nepocăinţa lui. Învierea se putea descoperi în istoria Bisericii eventual într-un alt context, nu însă fără jertfirea vechiului eon. Nu se poate vorbi în sensul strict al cuvîntului nici de «felix culpa Adami», nici de alte cauze exterioare. Nu păcatul lui Adam ne-a adus darul întrupării şi al învierii, ci taina iconomiei divine, al cărei obiectiv este creştinul Păcatul a schimbat doar faţa divină a jertfei; a făcut-o hulită, dispreţuită şi extrem de dureroasă. «Omul a determinat forma întrupării ca iubire crucificată»15. Dar în acest abis al umilirii, Domnul a descoperit o şi mai mare strălucire, o şi mai infinită putere a iubirii, în cruce; «unde s-a în*mulţit păcatul, a prea prisosit harul» (Rom. V, 20).