Citat:
În prealabil postat de catalin2
Desigur, nu un loc pe pamant, dar un loc in lumea cealalta. Chiar daca raman doar sufletele, si acestea sunt limitate in spatiu, doar Dumnezeu e infinit. Din ce imi aduc aminte ce am citit, chiar se spunea in mod special ca e un loc si nu doar o stare. Sa ne gandim, dupa ce moare un om sufletul acesta se duce undeva, adica in Rai sau in Iad. Intrun loc e Raiul si in alt loc, separat, e Iadul.
|
Da, dar cum e lumea cealaltă? E nematerială. Este o altă dimensiune, pe care noi nu o percepem. Ne este doar revelată, și nu tuturor - doar celor mai buni dintre noi (eu sigur nu fac parte dintre aceștia). Ca să-ți faci o idee, cât de cât, gândește-te cum este a patra dimensiune a Universului cunoscut - timpul, față de celelalte trei dimensiuni spațiale (carteziene). Intuitiv, diferența de "substanță" dintre transcendent și material este asemănătoare cu cea dintre spațiul cartezian - cele trei dimensiuni inainte-înapoi, stânga-dreapta, sus-jos și timp. E greu, într-adevăr!
Mai gândește-te cât de greu a acceptat omenirea Teoria Relativității, care spune că noi, atunci când ne deplasăm o facem nu doar în spațiu ci și în timp. Cum adică să călătorești în timp?... Este imperceptibil la viteze normale. Se poate evidenția doar la viteze comparabile cu viteza luminii (cca. 300.000 km/s). Probabil cunoști experimentul (matematic) cu cei doi frați gemeni, dintre care unul stă pe pământ, iar celălalt se deplasează cu o viteză apropiată de viteza luminii (care este limita superioară - interval deschis - a vitezelor ce pot fi atinse în acest univers). Dacă pentru fratele care stă pe loc, trece un interval de timp dat, pentru cel care se deplasează cu viteze mari, durata deplasării este mai scurtă. Și asta pentru că două evenimente, în acest univers, sunt separate nu doar de spațiu sau doar de timp; ele sunt separate de spațiu-timp. Poți să folosești toată deplasarea în timp (dacă stai pe loc), sau poți să folosești deplasarea în spațiu și timp (nu se poate folosi toată deplasarea în spațiu, întrucât nu există viteze infinite, mai mult, cea mai mare viteză existentă în acest univers este cea a luminii). Deci, ca să închei, fratele care a stat pe loc a ajuns, la întâlnirea cu cel care s-a deplasat, mai bătrân!
Iartă-mi divagația, sper că nu te-am plictisit prea tare. Dar am încercat să sugerez prin lucruri deja știute, dar greu de acceptat și înțeles, lucrurile neștiute, mărturisite doar de către Sfinți și infinit mai greu de acceptat și înțeles!
Cât despre separația dintre Rai și iad, recitește, te rog, parabola cu săracul Lazăr și bogatul nemilostiv (pe care am invocat-o mai devreme) și gândește-te (prin prisma a ceea ce am încercat eu să sugerez mai sus) că dacă cele două locuri nu au un "corp" material, nu pot fi separete în mod material.