Citat:
În prealabil postat de eeaotly
Nu eram obișnuită să am sentimente puternice, vulcanice, ci profunde și așezate. Sunt o fire mai cerebrală și mă temeam să nu fie doar un foc de artificii și să mă trezesc prea târziu apoi. Așa că am făcut prostia să-i promit că DA, dar apoi, prin fapte să-i spun BA, adică să mă autoizolez și să-l evit tocmai pentru a-mi testa sentimentele. Urmarea a fost că, experimentul meu, deși bine intenționat, a scăpat de sub control. Deși am aflat răspunsul - anume că sentimentele mele sunt adevărate, amândoi am suferit degeaba. Dumnezeu mi-a arătat de câteva ori că e cazul să vorbesc, să-mi mărturisesc sentimentele adevărate și să îndrept lucrurile, dar nu am avut curaj la momentul potrivit, iar când am găsit curaj, nu am avut prilejul potrivit. Și am tăcut. Și am rămas cu el în suflet. Niciunul nu a mai găsit pe altcineva, dar niciunul nu are putere să se mai deschidă. Acum, încerc să-mi spăl păcatele, dar e lung, foarte lung drumul până la inima celui drag, atunci când el se teme de tine.
|
Nu stiu care a fost logica, eu personal nu vad nici una, adica sentimentele se testeaza in raport cu realitatea, mai exact in cazuri de genul asta interactionand cand mai mult cu persoana respectiva pentru a afla cat de mare este diferenta intre realitate si imaginatia erotica.
Altfel, fantasmele pot fi destul de persistente, mai ales cand exista o ruptura de la realitate.
Acum, tu fiind cea care a facut prostia, n-ar fi rau sa incerci sa-ti prezinti si scuzele de rigoare si sa incerci sa reinnozi relatia daca totusi crezi ca se merita.
Mai ales ca s-ar putea ca pana la urma sa-si gaseasca pe cineva, si chiar daca nu o sa fie cu scantei ca atunci cand imaginatia haladuieste departe de realitate, ci dimpotriva, cea in care imaginatia are sensul pe care l-ai observat si tu, de sus in jos, poate fi (cu atat mai mult) o relatie binecuvantata de Dumnezeu.