Citat:
În prealabil postat de Lucemferre
Nu am afirmat asta. Ci gândindu-mă la faptul că nu depinde de noi felul în care ne formăm raționamentele, mă întreb cât de autentic este iadul din Biblie. Deci pun la îndoială iadul din Scripturi și nu Dumnezeul iubitor. Se exclud reciproc. Pentru că fie există iadul și atunci Dumnezeu înseamnă că pedepsește (deși e o acțiune absurdă având în vedere cele enumerate până acum), fie iadul nu există ca loc de ispășire a pedepsei.
|
Problema este pusă greșit. Se despică prea mult firul în patru. Se face filosofie. Lucrurile sunt mult mai simple. Acea "obiectivitate" și "independență" nu ar putea exista decât într-o lume care nu a fost creată de Dumnezeu - or, așa ceva nu există. Lumea este creația lui Dumnezeu, omul este creația lui Dumnezeu. Iar acum, omul vine și spune: "Dar de ce trebuie să ascult de Dumnezeu? Ce dacă m-a creat? Eu pot să-L neg, să nu-L urmez, ba chiar să-L urăsc!" Bun, și aici vine acea libertate pe care o vrei: poți alege să-L negi, sau să nu-L urmezi, poți alege orice. E dreptul tău. E alegerea ta. Iar iadul este consecința alegerii de a sta departe de Dumnezeu. Dumnezeu nu te obligă să-L urmezi. Dar dacă alegi iadul, asumă-ți responsabilitatea, nu da vina pe Dumnezeu. Iadul nu a fost creat anume de Dumnezeu ca loc de pedeapsă. Iadul este eea ce a rămas acolo de unde a plecat Dumnezeu (deci, într-o privință, ai dreptate: se exclud reciproc). Așa cum întunericul e absența luminii, iadul e îndepărtarea de Dumnezeu. Iar Dumnezeu a dat atâta libertate tuturor, încât nici măcar pe diavoli nu i-a distrus.
Tu, care vrei libertate pură, dreptul de a alege, tu ești capabil să-ți asumi și consecințele alegerilor tale?
Poate răspunsul meu ți se pare simplist, pueril. Am încercat să răspund cât mai simplu. Dacă vrei cu adevărat răspuns, citește pe îndelete Patericul - fie el egiptean, atonit, al Lavrei Peșterilor, oricare vrei tu. Și dacă la sfârșit nu vei avea răspunsul, clar și limpede, mai vorbim.