[luciand]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Este corect ce spuneti.Diferenta a avut o cauza relativ simpla.Notiunea filosofica de eros,in cultura occidentala cel putin,a fost introdusa de Platon.Insa originea termenului se afla pe undeva prin misticismul orfismului unde,in mod curios,facea parte dintr-o doctrina a salvarii,cu origine revelata.Insa intre orfism si crestinism exista diferente ireconciliabile si probabil ca Parintii Apostolici,familiarizati cu notiunile din cultura greaca,au dorit pe cat posibil sa evite o confuzie intre cele doua notiuni.Asta este o teorie.Cred ca de erosul din orfism s-au ferit mai mult decat cel promovat de Platon.Culmea este ca adeptii orfismului erau la fel de critici la adresa notiunii de eros(cea uzual folosita) la fel ca si crestinii.Este insa doar o asemanare aparenta si ce spun eu poate fi catalogat ca si teorie.

Fiecare sistem, fie el religios, filosofic sau tehnic, îşi crează un limbaj propriu, fără de care sistemul nu se poate exprima şi manifesta. Odată creat limbajul, lucrurile devin clare şi rămân aşa atâta timp cât toate manifestările proprii respectivului sistem se limitează la cadrele limbajului respectiv. Devine secundar modul în care s-a ajuns la acel limbaj. Etimologia (în cadrele respectivului limbaj) are, de cele mai multe ori, doar un rol de analiză şi exerciţiu anamnezic.
La fel stau lucrurile şi cu creştinismul: el şi-a creat un nou limbaj, care însă, nu schimbă sensurile profunde şi adevărurile proprii creştinismului. Oricare ar fi fost limbajul adoptat, creştinismul ar fi avut aceeaşi valoare! Dacă primii creştini (de factură iudaică) s-au folosit de limbajul propriu iudaismului, după expansiunea în mediul elenistic, limbajul a pornit de la cel propriu versiunii elenistice a Sfintelor Scripturi - Septuaginta, precum şi de la cel propriu filosofiei aristoteliene.
În momentul în care, în mod evident, creştinismul s-a rupt de mozaism, iudeii au renegat limbajul şi textul Septuagintei care fusese considerat până atunci ca şi a doua versiune revelată a Sfintelor Scripturi.
Problema este aceeaşi şi astăzi. Creştinii de azi au pierdut o parte din sensurile şi noţiunile spiritualităţii Răsăritului Creştin, care rămăseseră proprii în mai mare măsură Ortodoxiei. Din nefericire, pierzându-se sensul exact al termenilor se pierde şi esenţa, iar o parte a sistemului devine impenetrabil datorită carenţelor de limbaj. Exact cum în Apusul medieval "ceea ce era în greacă se sărea" din cauză că nu se mai cunoştea limba, la fel şi astăzi spiritualitatea (în sensul ei de sistem cognitiv, iar nu de trăire) se deformează din cauza necunoaşterii corecte a termenilor.
Nu vreau s-a mai lungesc pentru că nu-i locul aici. Motivul pentru care am încercat să lămuresc nişte termeni este acela că, în lipsa unor definiţii clare, se ajunge la raţionamente ilogice, în care se confundă cauza cu efectul şi ipoteza are rol de concluzie!