Citat:
În prealabil postat de Lucemferre
Era trecut de miezul nopții. Nu am stat să mă gândesc la cele mai frumoase exemple. Eu vin cu fapte concrete care demonstrează că conștiița nu e ceva născut, ci se dobândește și voi spuneți că e sădită de Dumnezeu fără niciun argument. Doar că așa spun sfinții părinți. Dacă era de natură divină și era ceea ce făcea diferența dintre om și animal, acei copii din primul post ar fi avut și ei conștiință. Ei nu au, pentru că n-au avut de la cine să învețe. Nici măcar după ce au intrat în contact cu lumea și s-au făcut eforturi uriașe să învețe o limbă, să fie interesați de oameni și activitățile lor nu s-au făcut mari progrese. Nu au devenit oameni. Nu au căpătat conștiința...cu toate că până la urmă a luat naștere și cadrul perfect pentru manifestarea ei.
|
Asa pare cum spui, ca acel copil din jungla nu ar avea constiinta pentru nu a fost nimeni sa o formeze. Dar nu e asa. Nu pot sa-ti aduc dovezi evidente, dar pot sa-ti spun ca in acel copil sufletul a ramas nedestelenit, ba chiar a fost tasat de instincte, plus balariile si buruienile ce l-au acoperit, incat e o munca imensa sa-l faci din nou roditor. El trebuie facut intai roditor, adica sa gandeasca rational si sa aibe sentimente pentru ca, mai apoi, seva ce vine din constiinta sa ajunga la suprafata. La acel copil seva constiintei nu are prin ce ajunge la suprafata, ca prin buruiana nu poate circula. Buruiana isi trage seva din alta parte, din partea instictuala sau egoista a sufletului. Dar constiinta lui exista, ea nu moare, e doar tinuta sub betonul instinctelor de supravietuire, care s-au dezvoltat supradimensionat, luand si locul partii rationale din suflet.
Har, smerenie si jertfa de sine.