[luciand]

În prealabil postat de Lucemferre

Vă mulţumesc şi pentru opinia dvs., dar..of, tot nu atinge miezul. Eu nu mă refeream la libertatea Absolută. Nu mă refer nici la liberul arbitru, deci la libertatea de-a alege. Ci la libertatea în gândire. Da..sunt liber să gândesc, nu mă opreşte nimeni, dar gândurile mele sunt "libere"? Deci libertatea să alegem o avem cu toţii. Dar nu suntem liberi să alegem ce vrem şi o să vin cu un exemple mai jos.
Ba da, dvs. dacă alegeţi în seara asta ca mâine să vă beţi cafeaua în Veneţia, aţi ales. Aţi avut libertatea să alegeţi şi aţi făcut-o. Că nu puteţi să ajungeţi acolo, e altă problemă şi deja nu mai ţine de actul alegerii. Problema e ce v-a determinat să alegeţi Veneţia? De ce nu Grecia sau Brazilia? Poate pentru că vă place ceva din Veneţia, dar de ce vă place? Că aşa e scris în genele dvs. Acel lucru vă stimulează centrii plăcerii din creier.

Cred că faci o confuzie: exemplul nu e prea bine ales. Ceea ce spui tu aici se referă la libertatea de "a visa", iar nu la cea de "a alege"! E ca şi cu legea (mai pragmatică) a cererii şi ofertei: cererea care nu este susţinută de mijloacele financiare - necesare şi suficiente - nu este, de fapt cerere. Este un vis, o dorinţă, o năzuinţă!
Este un nonsens să alegi ceva imposibil de realizat. Ajungem la aberaţii de genul că eu vreau să merg în vacanţă pe Lună, sau pe Marte, dacă tot există!

În prealabil postat de Lucemferre

Conştiinţa, din punctul meu de vedere, cum că e ceva transcendent, o fărâmă din asemănarea cu Dumnezeu cade, pentru că este evident că şi ea este rezultatul educaţiei. Copilul acela care a crescut precum animalele în junglă, fără mamă, fără tată, fără vreun alt om în jurul lui, ci singur, izolat de orice contact cu omul, nu are nicio conştiinţă.
Dacă era ceva de natură divină, s-ar fi manifestat şi la el, că tot om e. Conştiinţa apare numai la oamenii care au crescut cu alţi oameni, deci e clar că felul în care percepem Binele şi Răul e dependent de educaţia noastră. Educaţia o primim, aşadar şi conştiinţa ne e influenţată.

Cred că nici aici nu pui bine problema. Conştiinţa este de natură divină şi este pusă în om de către Dumnezeu. Într-adevăr, manifestarea ei se face într-un anumit cadru, dat de societate (mediu) sau de circumstanţe. Copilul din exemplu are conştiină (nu avem nici o dovadă că n-ar avea) dar nu are un cadru de manifestare! Sau dacă-l are, e prea diferit de ceea ce putem noi, ceilalţi, percepe.
Dacă nu porneşti de la această premiză, rişti să te alături lui Hitler care spunea (ca să-şi justifice actele) că "conştiinţa este ceva inventat de către evrei"!

În prealabil postat de Lucemferre

Ca exemplu:
Un ortodox consideră că e păcat să ucizi. De ce? Pentru că aşa spune dumnezeul biblic. Dacă biblia lui ar fi fost alta, nu ar mai fi considerat păcat actul uciderii. Nu e nicio conştiinţă la mijloc, pentru că din moment ce tu eşti convins că e bine, nu are cum să te "mustre" conştiinţa. Un mayaş nu avea nicio problemă să ucidă un om dacă era jertfă zeului. Vedeţi? Conştiinţa e modelată în funcţie de convingerile noastre, convingeri influenţate de principiile pe care alegem să le urmăm, cărora le dăm crezare; principii enunţate de altcineva. De ce alegem să dăm crezare unui sistem religios şi nu altuia? Depinde...tot de o altă sumedenie de factori.

Şi aici exemplul tău e puţin tendenţios! Trebuie să fii puţin mai riguros. Când se credea maiaşul îndreptăţit să ucidă şi când se crede ortodoxul îndreptăţit să ucidă? Maiaşul îşi ucidea oare semenii, camarazii? Nu, el jertfea doar prizonieri de război! La fel, ortodoxul primeşte "dezlegare" să ucidă în război, iar pedeapsa Bisericii pentru uciderea în timp de război este doar de 1 an de oprire de la împărtăşanie. Asta nu înseamnă că omul (ortodox, maiaş sau ce-o fi el) nu este chinuit de propria conştiinţă pentru fapta sa!
Pe de altă parte, în toate societăţile - luate de-a lungul istoriei şi în toate sistemele religioase şi filosofice sunt câteva lucruri considerate prin excelenţă imorale: să ucizi, să furi, să minţi, să-ţi loveşti părinţii... Asta nu-i împiedică pe unii oameni să facă aceste lucruri şi deopotrivă, nu-i scuteşte de judecata şi chinul propriilor lor conştiinţe.
Iar faptul că, în pofida conştiinţei şi a normelor morale ale societăţilor, faptele de mai sus (şi altele nespuse aici) se întâmplă, nu se poate substitui într-o justificare a acestor fapte!