View Single Post
  #4  
Vechi 15.04.2011, 20:47:41
dorinastoica14
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Mulțumesc pentru raspunsuri. Am încercat să formulez întrebarea legată de problema în discuție și care mă interesează astfel încât să nu cad în capcana judecării aproapelui.
Cele spuse de fratele Zaharia sunt relale și probabil traite de dumnealui. Cine muncește trebuie să manânce.

La o întrebare asemanătoare (legată de confecționarea veșmintelor și podoabelor pentru Sfântul Altar și pentru preoți) mi s-a raspuns că biserica sfințește prin puterea rugăciunilor și a slujbelor speciale tot ce este adus spre folosul celor sfinte.
Se poate înțelege că și pictura precum și toate celelalte se sfințesc atunci când se face târnosirea bisericii.

Pe de altă parte mă gândesc la faptul că pentru acei care își câștigă existența din lucrarea celor care alcătuiesc partea materială a bisericii sentimentul de sacru se diluiază sau dispare ! ?
Reply With Quote