Citat:
Īn prealabil postat de Melissa
Miha-anca in primul rand iti multumesc pentru osteneala de a-mi explica atat de frumos.Sunt total de acord cu pasajul de mai sus, dar eu tot NU inteleg aici:
deci, nu inteleg cum desparti pacatele de pacatos, ajungand sa iubesti doar pacatosul si nu si pacatele lui,la modul PRACTIC!
Concret, sotul isi bate nevasta,bea toata ziua de il strange din sant..Cum poate ea, sotia lui sa il iubeasca pe el, in timp ce o rupe in bataie,maltrateaza copiii, supunandu-i poate la incest, beat crunt fiind???Poate o femeie sa isi iubeasca asa barbatul si sa deteste doar pacatul si diavolul care se joaca cu el? ..
Sau ..sunt sigura ca observi si aici pe forum, persoana care URASC sectantii..Si vezi si tu ca ura se indreapta asupra persoanelor, nu asupra faptului ca sunt sectari..Deci, din iubire pentru Dumnezeu, ajungem sa ne uram aproapele..
Asta nu inteleg eu Miha draga...CUM SA IUBESTI UN OM SI SA-I URASTI DOAR PACATUL?
|
Da-mi te rog voie sa incerc si eu.
Pornesc de la o situatie concreta: Imi iubesc masina, chiar daca e patata cu noroi (maine o s-o duc la spalat...). Imi iubesc bicicleta si nu o schimb cu a ta, chiar daca a ta e noua iar a mea e veche si are o spita rupta.
DE CE?
Pentru ca multe fapte din viata am facut impreuna, multe bucurii am trait. Suntem legati prin insasi puterea vietii. Acum, ca tu te-ai stricat la roata sau la caroserie, sa uit tot ce ne leaga?... doar pentru ca ai o pata de noroi sau o spita rupta?
Si apoi, te-ai murdarit cu mine, cand eram si eu acolo, ti-ai rupt spita pentru ca eu nu te tineam in magazie ci te chemam la petrecere. Adica, vezi bine, am si eu o participare la necazul tau, eram acolo, faceam ceva. Iar daca am lipsit si altii te-au murdarit in lipsa mea, cu atat mai rau: era datoria mea sa te protejez! (asta nu pricep mai ales sotii femeilor alcoolice, ca au si ei un rol in alcoolismul sotiei, ca era datoria lor sa asigure protectie sotiei)
Cam asa e si cu oamenii. Doar ca la nivel uman e uneori mai usor, alteori mai greu.
Ca nu traiesc nici cu masina nici cu bicicleta ce traiesc cu barbatul meu sau cu sotia mea.
E un pic mai dificil cand partenerul de viata innebuneste si e la balamuc (ca atunci chiar e diferenta coplesitoare...) sau cand te paraseste si fuge cu alta sau cu altul etc. Dar iubirea ramane. Iubirea ta. Daca a fost vreodata, nu piere, orice ar fi. Poate se retrage un pic, poate isi schimba manifestarile, dar nu piere.
Restul e egoism, uitare din egoism. Alcoolismul si nebunia sunt si un test pentru cel de langa victima. Prietenul la necaz se cunoaste.
Il iubesc pe acest om pentru ca are ceva in el pe care il iubesc. De pilda, are o inima buna desi e lipsit de trezvie sau de curaj. Sau: are pecetea lui Hristos in el, ca e botezat in Hristos. Restul, care e pacat sau cadere, nu iubesc la el.
La fel si cu mine. Nu ma urasc, nu ma omor cu de-a sila, pentru ca pacatuiesc mult. Caci am in mine viata, duhul lui Dumnezeu, infinita lui mostenire in mine, talantii stiuti de mine sau nestiuti.
Ca eu, sarmanul nepriceput si inca orb, nu stiu sa folosesc asta, ca nu fac nimic sa vieze Duhul in mine, ca nu sunt lucrator ci, dimpotriva, stric bogatia dinlauntrul meu, asta e alta problema. CINE strica din mine si in mine? Care PARTE a mea strica frumusetea lui Dumnezeu in mine? Raspuns: pacatul (pachet de ganduri, imagini, emotii, senzatii, voiri, vorbe, actiuni etc.). Aha! Atunci PE ASTA il urasc, nu pe restul, care e nevinovat (si chiar victima, inocenta batjocorita).
Romanul are o vorba: cand arunci apa murdara, nu arunca si pruncul din copaie.
Asa vad eu, desigur ca in practica mi-e greu, dar parca reusesc uneori, prin mila lui Dumnezeu.
Doamne ajuta!