BĂTRÂNUL
de maior (r) Vasile Tomescu
Pe drumul cenușiu și prăfuit
Pe care soldații noștri au trecut
Doar un bătrân mai umblă gârbovit,
Visând la ținutul pierdut.
Uneori de pe buzele-i pălite
Gemete se înalță către cer
E regretul zilelor trecute
E povestea lui de om stingher.
Am vrut să știu povestea sa
Și el mi-a spus-o printre lacrimi.
Ține-o bine minte, n-o uita!
E a unei inimi simple, fără patimi.
Într-o dimineață, zise el, la școală,
Pe când cântam copiilor „Balada” la vioară,
Dușmanii în sat au dat năvală
Distrugând tot ca o hoardă barbară.
Lumea se ferea din fața armelor lor
Roșii, vai, de sânge românesc.
Îndurerat, fără să-mi pese c-aș putea să mor,
I-am întâmpinat încercând să-i opresc.
„Cine ești tu care ne sfidezi?”
Întrebă unul din ei trăgând în aer două salve,
„Sunt, după cum vezi,
Dușmanul popoarelor sclave!”
„Îți bați joc de noi bătrâne?! Cântă
Imnurile dragi tătucului Stalin
Și fă-o cu patos, cu pasiune sfântă,
Altfel vei sfârși în suferință și chin.”
Am cântat, ce puteam să fac,
Însă nu ce-a zis el ci „Trei culori”.
Atunci mi-a spart vioara ca să tac
Apoi m-a lovit cu pumnul de câteva ori.
Mi-au spart vioara pradă mâniei,
Pentru că am suflet românesc
Și pentru că, în ecourile câmpiei,
Am cântat un cântec ce toți îl îndrăgesc.
10 iunie 1944
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!
|