Citat:
În prealabil postat de ioan cezar
Daca noi am sti atat de clar cum e cu mantuirea (ca deznodamant final, ca despre procesul care ne conduce spre mantuire avem recomandari clare in Biblie si in Biserica Ortodoxa), cam ce am mai face? Ne-am pune, desigur, pe treaba si, stiind formula, am putea masura nivelul si am zice: asta se mantuieste, asta nu... mai am atat, am realizat atat, etc.
Or, lucrurile nu stau deloc asa. Pentru mine, mantuirea este Taina suprema. Doar Dumnezeu va hotari cine se mantuieste si cine nu se mantuieste. In ortodoxie vorbim de Judecata Universala.
Nu putem defini (ca "stari" sau altceva) ceva indefinibil. Opinii, da, putem avea cu duiumul. Dar Taina mantuirii, ca deznodamant, ne scapa cu desavarsire.
Putem cuprinde cu mintea necuprinsul Tainei mantuirii? Eu cred ca nu, de aceea discutiile sunt de prisos. Mantuirea nu e o stare a omului cat mai degraba o consecinta a unei vietuiri teandrice, a comuniunii cu Dumnezeu. Imi pare un reper ferm, daca voiesti, mucenicia pentru Hristos. In ciuda lipsei impecabilitatii de care vorbeai (caci nu am citit nicaieri in Ortodoxie ca mucenicii erau impecabili, dar am citit ca si-au dat viata pentru numele Domnului).
Imi amintesc acum ca sfintii se roaga pana la ultima suflare pentru Mila Domnului, la Judecata, in vederea mantuirii. Desi, poate, au ajuns in starea de a fi incapabili sa mai greseasca (precum sustii) - eu unul nu cred ca asa ceva e pe masura omului, dupa cadere -, ei continua sa isi planga pacatele (macar pe cele din tineretile lor). De ce ar face-o daca ar fi siguri de mantuire (ca nu putini sunt cei care au contemplat tainele toate, prin har)?
Uite, Florine, chiar azi in Biserica s-a citit povestea cutremuratoare a Sfintei Maria Egipteanca si a calugarului Zosima... Nici o legatura cu ce zici tu! Oamenii aceia sfintiti erau in stare de pocainta adanca, desi pluteau deasupra pamantului cand se rugau. Isi tineau mintea in iad, dar nu deznadajduiau. Nu se considerau impecabili si nu putem nici noi sa evaluam daca erau sau nu. (Criteriile sfintirii sunt multiple, vezi canoanele Bisericii.)
Apoi a urmat Canonul Sfantului Andrei Criteanu. Asemenea, nici vorba de ce spui tu.
Reamintesc si "Plansurile" Sfantului Efrem etc., etc....
Cred ca picam pe langa miezul problemei atunci cand fixam o formula sau alta, o definitie acolo unde sunt doar Taine dumnezeiesti. Iar mantuirea e cea mai mare din ele, sper sa fii de acord.
Sa tindem spre mantuire e dorinta lui Dumnezeu si El ne ajuta sa ne intoarcem Acasa. Dar eu nu cred ca vreun om poate afirma ceva sigur in privinta reusitei.
Asta am invatat in Biserica. Oare nu am inteles bine? As fi dezolat, ar fi cumplit...
(Apropos, daca esti amabil sa imi spui, tu din ce biserica faci parte? Nu am sesizat in postarile tale, cate am citit, o precizare in acest sens.
|
Buna Cezar,
Ai descris mai bine si mai detaliat decat mine sensul mantuirii.
Mantuirea este evident o Taina,
tot ce anticipam sunt doar speculatii rationale
care insa au utilitatea lor in economia sufletului.
Altfel, n-am vorbi nici despre scriptura sau invataturi,
ci ne-am ruga cu lacrimi incontinuu.
Rugaciunea si cugetarea sunt doua fapte bune,
fiecare cu rodul lor bine placut lui Dumnezeu.
Daca in loc de cugetare i-as spune meditatie,
probabil as declansa un sentiment de panica si nesiguranta.
Cuvintele sunt icoane pentru intelesuri,
insa daca intelesurile sunt curate, nu trebuie sa ne fie frica de cuvinte.
Eu am incercat sa formulez un raspuns simplu, conform solicitarii.
Nu am explicat in detaliu ce se intelege prin 'incapabilitatea de a mai gresi',
ceea ce a provocat o reactie imuna, in buna masura justificata.
Insa, nu am afirmat ca desavarsirea vine doar prin noi insine,
sau ca nu trebuie sa ne pastram mintea in iad si sa ne plangem pacatele pana la ultima suflare.
Cele doua se numara printre valorile cele mai profunde ale vietii duhovnicesti,
la care subscriu integral.
Religia mea este ortodoxa, dar recunosc ca am incercat sa patrund si intelesurile celorlalte religii pentru a intelege cum gandesc si ceilalti oameni care nu sunt ortodocsi.
Cred ca a avea o perspectiva de ansamblu te ancoreaza mai adanc in valorile spirituale
si te face mai tolerant cu ceilalti.