Cand esti in mijlocul multimii, ,,te poti socoti singur.''- spunea un personaj sadovenian (Vitoria Lipan). Am simtit acest sentiment in momentul in care m-am mutat din sat in oras. Eram obisnuita sa vorbesc mult, sa intreb de sanatate si sa fiu intrebata. Si deodata, m-am trezit ca sunt...neimportanta!!!

Orgoliul meu suferea din plin. As fi vorbit si cu pietrele. Daca incercam sa ma apropii de cineva, musai primeam o lectie, ca si cum Cineva imi interzicea sa-mi iubesc aproapele!

Citind Vietile Sfintilor, am vazut ca exista si o singuratate oranduita de Dumnezeu pentru a ne deprinde sa-L iubim in primul rand pe El, conform poruncilor evanghelice.

Daca Dumnezeu are un plan cu noi si ezitam sa-l infaptuim, ne cheama prin ispite pana ajungem sa facem voia Sa. Astfel, in aceste cazuri, Dumnezeu ingaduie ca inimile apropiatilor nostri sa se impietreasca pur si simplu. Multi si-au sfintit viata indurand cu multa rabdare necazurile si ispitele si chiar cautandu-le!

De asemenea se poate ca Dumnezeu ar fi vrut ca unul dintre copiii unei familii sa devina preot ori maica de manastire. Dar a fost avortat. In acest caz, Dumnezeu cere pocainta. Cere sa ne plangem pacatele si sa ne apropiem de El cu umilinta. Si ne lasa sa ne simtim asa cum se simte si pruncul fara nume ucis in numele comoditatii!

Cand simtim acut sentimentul singuratatii, e bine sa cercetam un duhovnic bun.