[Traditie1]

În prealabil postat de Melissa

Cand o sa ai propriul copil, eu te rog sa-l studiezi bine pana in jurul varstei de 3 ani.Si vei observa in ce stare de iubire s-a nascut.

Eu nu vorbeam despre copiii mari,cei care-si pot aduce aminte copilaria.Nu degeaba nu avem amintiri decat dupa varsta de 3 ani.Te-ai gandit de ce?

Dacă nu ai amintiri, înseamnă că nu ai existat în acea perioadă ca ființă conștientă. Dacă nu ai existat ca ființă conștientă nu ai nici cum să ai iubire. Iubirea e un act rațional.

Oricum, tu nu precizezi la ce fel de iubire te referi. Prin iubire se înțelege și altruismul, și atracția egoistă spre altă persoană sau afectivitatea interesată (ceea ce se observă la copii, care de fapt vor să obțină atenție).

Orice copil e un narcisist, obișnuit să creadă că e centrul lumii datorită atenției acordate de părinți. De fapt narcisiștii patologici adulți sunt niște oameni rămași la nivelul de dezvoltare emoțională infantilă.

Poate teama sa nu-L superi,pentru ca EL nu merita sa sufere din cauza ta,pentru ca e atat de bun si iubitor.Nicidecum TEAMA de a nu Se razbuna pe tine!

Este iresponsabil ceea ce spui. Tu crezi că te poți juca cu Dumnezeu, ceea ce e complet fals, din cel puțin trei motive:

1. Așa cum am spus, Dumnezeu este Stăpânul. Tu aplici porunca a doua (să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți) lui Dumnezeu, când de fapt ar trebui să aplici porunca întâi (să iubești pe Dumnezeu din toată inima ta (să nu iubești alte lucruri) şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta (ascultare totală prin fapte) şi din tot cugetul tău). Cum ziceam, Îl faci pe Dumnezeu om, sau te pui pe tine la nivelul Lui.

2. Orice păcat e rău nu numai prin aceea că ne strică relația cu Dumnezeu ci și prin faptul că omoară sufletul. Prin fiecare călcare a conștiinței aceasta moare câte puțin, după cum spun Părinții (de pildă ava Dorotei).

3. Orice faptă făcută pentru noi e egoistă și ea ne face mai egoiști. Iar egoiștii nu vor intra în împărăția iubirii.

Omul care nu vrea să renunțe la voia proprie nu vrea nici să se smerească și își maschează egoismul sub masca discursului despre o iubire sentimentală, teoretică care de fapt nu există în realitate sau a discursului despre un 'Dumnezeu' - păpușă, o extensie a imaginației noastre pe care o manevrăm după bunul plac.

Dimpotrivă, cel care caută să se supună lui Dumnezeu suferă prin aceasta o restrângere a egoului, o curățare a minții de fantasme și teorii. Există deci două tendințe: una prin care omul caută să se conformeze lui Dumnezeu și una prin care omul caută să-l conformeze pe Dumnezeu imaginației și poftelor sale.


Apoi, ceea ce zici tu este un caz clasic de înșelare. Unii Părinți au spus că încrederea prea mare în Dumnezeu este de fapt ceea ce în Scriptură e numită hula (păcatul) împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă niciodată. Nu se iartă nu pentru că Dumnezeu nu ar fi milostiv ci pentru că acest tip de atitudine dezrădăcinează definitv dorința de pocăință, de întoarcere de la viața lumească la Dumnezeu. Faptul că nu pricepi niște lucruri poate fi tocmai din pricina acestei atrofieri duhovnicești.

1. URA niciodata NU POATE FI urmare a UNEI INSPIRATII DIVINE! Ura este opusul iubirii.

Cred că ai uitat că pe alt topic susțineai pedeapsa cu moartea, răzbunarea.
Și în mod evident nu înțelegi ce nenorocire este iubirea lumească de sine, cea pentru care trebuie să ne urâm.